Cristian Tudor Popescu a comentat prestația Simonei Halep de la Wimbledon, încercând să identifice cauza înfrângerii din „sferturi”. Jurnalistul spune că principala problemă a Simonei este una profundă, sportiva neputând să joace curajos în momentele cheie.
CTP crede că înfrângerile suferite de româncă atât la Roland Garros, cu Jelena Ostapenko (6-4, 4-6, 3-6), cât și la Wimbledon, în fața Johannei Konta (7-6, 6-7, 4-6), au o cauză comună! Reputatul jurnalist a declarat în emisiunea „La fileu cu CTP” că Halep nu are sânge rece în meciurile importante, fiind influențată de spiritul în care a fost crescută: „Simona nu are killer instinct! Așa ceva vine din familie, din educație, din viață. A fost crescută în ideea asta: în primul rând să nu te faci de răs și să nu ne faci de râs. Cred că Simona a fost crescută în această idee pe care o are foarte adânc băgată în ea. Pur și simplu îi este târșă, îi este jenă să iasă în față și să lovească, să preia inițiativa”, a punctat Cristian Tudor Popescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER