Reputatul jurnalist Cristian Tudor Popescu a criticat apărarea formulată de avocații Simonei Halep (50 WTA) în procesul desfășurat în această săptămână la Londra.
Simona Halep este reprezentată de casa de avocatură a lui Howard Jacobs, omul care a apărat-o și pe Maria Sharapova în procesul pentru dopaj din anul 2016.
Simona Halep, împreună cu apărătorii ei, încearcă să demonstreze că a ingerat un supliment contaminat, însă asta nu o absolvă de vină pe româncă. Totodată, Cristian Tudor Popescu nu înțelege cum a ajuns suplimentul cu pricina la Simona Halep: „Sunt nevoit să repet: nu mi se pare logică această apărare a avocaților. Cum a ajuns acest supliment comercial doar la Simona? Nu e nici țelină, nici zahăr pudră. Nu poate fi introdus decât într-un mod deliberat, dar nu de către Simona. Nu văd cum ar putea să ducă la o convingere a juriului”, a declarat CTP la ProSport Live.
Gazetarul a comentat și informația celor de la Marca, potrivit căreia Simonei i se pregătește o suspendare de doi ani: „Va primi o suspendare și cea mai probabilă este de doi ani, dar ar putea fi de patru ani. Suspendarea de nouă luni nu cred că se mai poate lua în considerare. Oricum, ea va fi sancționată. Înțeleg că se poate scădea din ce a executat până acum. Este vorba de primele două probe, la care nu se discută. Ele sunt clare și au fost acceptate de Simona. Nu a contrazis acele probe de laborator. Mai este însă a doua acuzație, legată de pașaportul biologic. Acolo a fost găsită o anomalie care duce la ideea unui doping repetat, în timp, care modifică acel parametru. Ar fi foarte grav adcă se confirmă așa ceva, duce la o suspendare de patru ani și încheierea carierei Simonei„, a mai spus Cristian Tudor Popescu.
CTP crede cu tărie că Halep nu a luat cu bună știință substanțe interzise, iar dacă se va demonstra acest lucru este dispus să ia o decizie extremă: „Pata pe viața și cariera ei nu poate fi ștearsă, deși, repet, nu cred că este vina ei și nu a făcut asta în mod conștient. Vă spun că, dacă s-ar demonstra că Simona Halep și-a introdus în mod deliberat în organism substanțe dopante, eu nu mai scriu nimic despre tenis! Înseamnă că nu m-am priceput nici la om, nici la sport, dacă Simona a făcut așa ceva! Nu pot să cred, pentru că am urmărit-o atâția ani și niciodată n-am văzut la ea o încercare de a trișa în timpul jocului, așa cum fac multe jucătoare: tot felul de trucuri, de tertipuri, pauze medicale și încercări de a frâna adversarul când e pe val. N-am văzut-o niciodată făcând așa ceva!”, a adăugat CTP, la ProSport Live, după ce Simona Halep a fost audiată la tribunalul Sport Resolutions.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER