Cum a apărut „drogul” Roxadustat în corpul Simonei Halep: cele două variante „accidentale” pe care le iau în calcul avocații specializați în spețe „doping”! ProSport a aflat scenariile care pot duce cazul în zona „lipsei de intenție” | EXCLUSIV

MASON, OHIO - AUGUST 16: Simona Halep of Romania plays a forehand during her match against Anastasia Potapova of Russia during the Western & Southern Open at the Lindner Family Tennis Center on August 16, 2022 in Mason, Ohio. Dylan Buell,Image: 714456841, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 9 poze

Roxadustat, substanța interzisă prelevată în cantitate infimă din probele luate Simonei Halep, a apărut în corpul româncei între două teste negative, după cum Prosport a anunțat azi.

Ce s-a întâmplat între testul negativ, efectuat la hotelul din New York (după 19 august), unde a fost cazată, și controlul anti-doping făcut la arena de tenis de la „Flushing Meadows”?

Testul pozitiv a ieșit imediat ce românca a terminat meciul cu Daria Snigur în turul 1 de la US Open (29 august).

Cum a apărut „drogul” Roxadustat în corpul Simonei Halep: cele două variante „accidentale” pe care le iau în calcul avocații specializați în spețe „doping”! ProSport a aflat scenariile care pot duce cazul în zona „lipsei de intenție”

Contaminarea alimentelor sau băuturilor (altele decât cele preparate spre a fi ingerate de Simona Halep cu scopul hidratării, recuperării după efort) servite de Halep este principala cauză a apariției accidentale, în cantitate redusă, a substanței interzisă.

Fie la hotel unde era cazată la New York, fie într-unul dintre restaurantele din oraș unde a luat masa seara, fie în cantina special destinată jucătorilor la arena de la US Open, românca a putut înghiți, bea sau mânca produse preparate de un bucătar sau barman care urma un tratament cu Roxadustat!

În această expunere, Halep este obligată să aducă o probă în fața panelului (completului de judecată / arbitrii delegați de Tribunalul de Arbitraj Sportiv, TAS), cu număr pe ea, sigilată ca să demonstreze ca alimentul, băutura, suplimentul ingerat de ea a fost contaminat.

În această perioadă, de la sosirea la New York (19 august) și până să joace în primul tur la US Open (29 august), Simona a anunțat contractul cu Urban Monkey, companie care produce băuturi răcoritoare vegan-raw (25 august, cu 4 zile înaintea meciului din manșa inaugurală de la “Flushing Meadows” în urma căruia a ieșit “pozitivă” la controlul anti-doping).

Varianta încurcării pastilelor, alt scenariu interesant

Un al doilea scenariu luat în calcul de avocați specializați în spețe “doping” (sunt doi români care lucrează cu Agenția de Integritate a Tenisului) constă în varianta încurcării pastilelor: Euthyrox (50 mcg) sau anticoncepționalul, luate de Simona Halep cu Roxadustat!

Mare problemă este cine a manipulat / utilizat un asemenea medicament, prescris numai cu uz medical, în anturajul Simonei. Targetul avocaților angajați de Halep mai poate fi “lipsa de intenție sau neglijență semnificativă” (un membru al staff-ului sau medicul care te consiliază îți dă pastila și tu o înghiți) .

Simona Halep, câștigătoarea a două titluri de Mare Şlem, la Roland Garros (2018) şi Wimbledon (2019), a subliniat că în acest caz nu este vorba de titluri şi bani, ci de onoarea sa: ”Nu este vorba de titluri sau bani. Este despre onoare şi despre iubirea pe care am dobândit-o pentru jocul de tenis în ultimii 25 de ani”.

”Simona Halep, o jucătoare română de tenis de 31 de ani, a fost suspendată provizoriu conform articolului 7.12.1 din Programul Antidoping din Tenis (TADP)”, a anunţat, vineri, Agenţia Pentru Integritatea Tenisului (ITIA).

 

Publicat: 25 10. 2022, 16:05
Actualizat: 25 10. 2022, 16:13