Cum a câștigat Horia Tecău lupta la nivel psihologic în meciul Ucraina – România din BJK Cup! Momentele cheie pe care le-a gestionat cu o precizie uluitoare: „Am simțit asta”

România s-a impus în fața Ucrainei, scor 3-2, reușind să se califice la turneul final al Billie Jean King Cup.

Horia Tecău a dezvăluit cum au reușit Ana Bogdan și Jaqueline Cristian să câștige împotriva surorilor Nadiia și Lyudmyla Kichenok.

Cum a câștigat Horia Tecău lupta la nivel psihologic în meciul Ucraina – România din BJK Cup! Momentele cheie pe care le-a gestionat cu o precizie uluitoare: „Am simțit asta”

Deși România era condusă cu 2-0 de Ucraina după prima zi, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian au reușit cumva să întoarcă scorul. La o săptămână după calificarea la turneul final al Billie Jean King Cup, Horia Tecău a dezvăluit cum au reușit elevele sale să revină în meci.

Antrenorul nejucător al României pentru BJK Cup știa încă de la început că singura variantă a jucătoarelor sale era să continue să lupte. Tecău susține că a simțit o oarecare tensiune în tabăra ucrainencelor și crede că asta le-a ajutat enorm pe Ana Bogdan și Jaqueline să revină în meci.

„Le-am spus că e 0-2 și că avem o singură variantă. Trebuia să facem mai mult. Încet, încet, s-a manifestat și pe teren, meciul Anei (n.r. Bogdan) contra Svitolinei a fost foarte strâns, dar a rămas acolo și s-a luptat.

Știam că după o victorie, mai ales împotriva Svitolinei, unde ele se așteptau să închidă partida, o să le fie mai greu. Deja la 2-1 dinamica se schimba. Tsurenko se uita la meciul Svitolinei și spera să închidă întâlnirea.

Știam de dimineață că dacă se ajunge la 2-2, Ana și Jaqueline și-au câștigat meciurile, deci se simt bine și sunt în formă, au încredere. Au intrat pe teren împotriva surorilor Kichenok, mă așteptam să joace ele. Ele nu au jucat înainte, deci era în mâna lor să câștige meciul și au simțit presiune. Ele erau favorite.

Ana și Jaqueline le-au surprins pe ucrainence de la început, meciul a fost echilibrat. Am simțit puțină tensiune în echipa lor, dar Ana și Jaqueline și-au păstrat o line agresivă și cu lovituri puternice. Pe final s-a văzut că poate încrederea și dorința a fost foarte mare pentru Jaqueline și Ana”, a spus Horia Tecău, potrivit Digi Sport.

Publicat: 20 04. 2024, 17:40
Actualizat: 20 04. 2024, 17:40