Simona Halep a fost eliminată de la turneul de la Miami după ce a fost învinsă de Johanna Konta. Halep a pierdut în trei seturi, scor -6, 7-6 (7), 6-2.
La finalul partidei, Halep și-a explicat prestația mai puțin reușită din sferturile turneului de la Miami.
„Am dominat meciul, am fost aproape de victorie, nu cred că antrenorul ei a schimbat soarta jocului. Doar că jocul s-a echilibrat, iar când Johanna a început să joace mai bine încrederea mea a scăzut deoarece nu am avut multe meciuri în acest an, în timp ce ea a avut și are un ritm bun”, a declarat Simona Halep în cadrul conferinței de presă de la finalul partidei.
Chiar dacă a reușit pentru prima dată în acest an să câștige două meciuri consecutiv și a ajuns până în sferturile întrecerii de la Miami, Halep va rămâne pe locul 5 în clasamentul WTA. În urma prestației de la acestă competiție, Halep va primi un cec în valoare de 146.575 de dolari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER