Cum a făcut Simona Halep bani cu nemții de la Adidas, deși avea un alt contract semnat! Dezvăluirile unui prinț despre „combinațiile” din spatele campioanei și cine i-a rupt acordul cu Deesse: „Nici acum nu știe că îi plătisem toți banii!” | EXCLUSIV

Redactor:
Ilie Pavel
Cum a făcut Simona Halep bani cu nemții de la Adidas, deși avea un alt contract semnat! Dezvăluirile unui prinț despre „combinațiile” din spatele campioanei și cine i-a rupt acordul cu Deesse: „Nici acum nu știe că îi plătisem toți banii!” | EXCLUSIV
simona halep a rupt contractul cu Deesse
  • Publicat:

Prințul Ștefan Sturdza a dezvăluit cum managerul din trecut al Simonei Halep, Virginia Ruzici, a făcut ca „Simo” să renunțe la un contract avantajos cu Deesse, o firmă de cosmetice. Explicația a fost că Adidas, sponsorul din acele vremuri ale româncei, nu permite. Realitatea era însă alta!

Cum a făcut Simona Halep bani cu nemții de la Adidas, deși avea semnat cu Deesse un alt contract

Un milion de euro pe an a primit Halep de la Adidas, timp de trei ani și jumătate, plus bonusuri de performanță pentru locul din clasament, titluri sau rezultate notabile în turnee de Grand Slam.

„Cu puțin timp înainte ca Halep să joace prima ei finală de Grand Slam la Roland Garros 2014 a venit doamna Virginia Ruzici să îmi spună că Simona nu mai poate onora restul contractului cu Deesse Germania din cauză că a semnat cu Adidas. Ruzici a pretins că Adidas nu permite prezența unui alt logo al unei companii concurente pe echipament!” a dezvăluit prințul Ștefan Sturdza la aproape nouă ani de la denunțarea unilaterală comisă de fosta campioană de la French Open 1978.

„«Virginia, mai avem contract o jumătate de an cu Simona»! i-am zis doamnei Ruzici” a mai spus omul fără de care Halep nu ar fi semnat primul ei contract din viață și fără de care era posibil să nu fi ajuns numărul 11 mondial la finalul sezonului 2013, an în care a cucerit primele ei șase turnee WTA (Nurenberg, s’Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova și Sofia).

„Ruzici a încercat să mă mintă spunându-mi că Adidas nu acceptă niciodată un alt sponsor pe echipament. Am întrebat-o: Cum se face că Andy Murray are logo-ul Bank of Scotland pe echipament Adidas?” a mai dezvăluit prințul din „contrele” purtate cu managerul lui Halep care nu avusese nicio implicare în semnarea primului contract de sponsorizare de către Simona.

„În condițiile în care nu apucasem să semnăm prelungirea contractului și chiar dacă virasem toți banii în contul Simonei pentru un an de parteneriat cu Deesse-Germania, am închis cazul. Am fost foarte, foarte dezamăgit” nu și-a ascuns consternarea fiul prințului Dimitrie Sturdza, românul care a calificat Elveția dinaintea lui Federer în finala Cupei Davis din postura căpitanului-nejucător.

„Nu am mai vrut să pic de fraier”

De asemenea, prințul Ștefan Sturdza e cel care a făcut posibilă discuția decisivă purtată de Ionuț Lupescu cu Sepp Blatter, președinte FIFA la acea vreme, înainte să devină directorul general al Federației Române de Fotbal.

„Nu am mai vrut să pic de fraier. Eram în schimb bucuros că Simona avea acel contract cu Adidas, contract foarte important pentru ea…Nu am vrut ca eu să îi stau în drum Simonei, dar m-a întristat Ruzici cu modul de abordare și fictivul argumentelor. Se putea vorbi foarte bine cu mine” a comentat Ștefan Sturdza.

Adidas produceau și ei cosmetice ca și noi la Deesse, nu știu dacă mai fabrică acum. Poate era un argument fezabil dar Ruzici nu a avut habar de așa ceva. Și acum, sunt convins că Simona nu știe ce s-a întâmplat atunci! Nu vreau și nu cred, nu știu ce este în capul oamenilor, că Simona știe ce s-a întâmplat cu adevărat. Sper să fie așa, nu-mi pot imagina altceva. Pentru Simona a fost un contract bun mai ales că era făcut cu români de-ai ei în condițiile în care ea nu devenise fenomenul social de care suntem mândri. Nu am vrut să intrăm în dispute juridice. Un contract deja plătit este considerat prelungit! În sfârșit, asta a fost! – Ștefan Sturdza

„I-am spus Virginiei Ruzici să nu mai vină la mine, niciodată, cu cererea de a sponsoriza un sportiv! Niciodată nu o să mai facem așa ceva!” a închis ușa “Dimi” fostei campioane stabilită la Paris care, la acea dată, percepea un comision de 20 la sută din orice contract semnat de Simona Halep.

„Semnarea prelungirii contractului Halep – Deesse nu a mai avut loc niciodată!”

„Să fie clar: noi, la Deesse, nu am vândut nici măcar un singur produs ca beneficiu al sponsorizării Simonei Halep! Pe vremea acea nici nu eram cu Deesse pe piața românească. Până când Ruzici a rupt contractul în numele Simonei, Halep nu era cunoscută în Europa unde noi comercializam, vindeam, din 1971, produsele cosmetice Deesse” a anunțat Ștefan Sturdza și a continuat: „Nici Hănescu nu a fost mai mult marketabil în afară de expunerea avută în momentul când care a cucerit titlul la Gstaad, în Elveția. Altfel, nici sponsorizarea lui Victor nu a produs vizibilitate pentru Deesse”.

Asta după ce Ruzici a forțat prelungirea contractului cu Deesse, cea mai puternică companie producătoare de cosmetice din Elveția fondată de familia prinților Sturdza. „M-a sunat Virginia, m-a rugat să prelungim contractul. Țin minte că eram într-o ședință la sediul Deesse din Germania, într-un tur la filialele companiei noastre din țările unde operam vânzări directe de produse cosmetice. Un tur care dura o lună!” a explicat Sturdza contextul în care trebuia să parafeze un contract de la distanță fără nicio renegociere a clauzelor!

„I-am spus Virginiei că, în acel moment, nu puteam să semnez prelungirea contractului. Nu era cu mult timp înainte de Roland Garros (n.red. – turneu organizat în ultima săptămână a lunii mai și prima din iunie)” are ca reper Ștefan Sturdza primăvara lui 2013 imediat ce Simona a jucat semifinală la Foro Italico și a pierdut cu Serena Williams. „I-am spus doamnei Ruzici că nu am cum să mă ocup de contractul Simonei, dar Virginia a insistat foarte mult și, până la urmă i-am zis: Uite Virginia, trimit banii pentru prelungirea contractului, găsim timp, ulterior, să semnăm” a pus prințul Sturdza interesele Simonei Halep mai presus de o formalitate birocratică.

„Semnarea prelungirii contractului Halep – Deesse nu a mai avut loc niciodată!” a precizat prințul Sturdza contextul care a aruncat în aer înțelegerea. „I-am spus doamnei Ruzici: Uite, Virginia, cuvântul nostru este mai important și valoros decât orice contract…Nu am fost invitat de Virginia Ruzici la finalele jucate de Simona la Roland Garros sau Wimbledon. Poate că tata, dar, dacă îl întrebi pe tata și, chiar dacă nu a fost invitat, el va spune că a primit invitație!” a făcut haz de necaz consulul onorific al României în Elveția, prinț care a sponsorizat-o pe Halep cu 100.000 de dolari și două mașini (Citroen C3 și Audi A5).

„Pentru mine a fost important că am ajutat-o pe Halep. Simona nu realizează, în opinia mea, că Firicel Tomai (n.red. – antrenorul care a pregătit-o pe Halep din august 2008 până în decembrie 2012, moment în care Simona era numărul 37 mondial) a fost cel mai tare garant în cazul acestui contract de sponsorizare. Nu mulți antrenori în România pot intermedia asemenea înțelegeri care pot schimba vieți și cariere” a insistat prințul Ștefan Sturdza știind că Halep nu i-a plătit fostului antrenor niciun salariu în patru ani de colaborare.

Infimă, așa cum posibil a fost contribuția familiei Sturdza, ne bucurăm ca autentici patrioți că Simona a putut să beneficieze de un sprijin financiar pe care, la acea vreme, nu i-l ofera nimeni…Simona este un exemplu pentru toți românii: dacă muncești, ești onest și dacă asculți antrenorul ! Niciodată nu s-a născut din neant un campion – Ștefan Sturdza

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mihai Găinușă rupe tăcerea despre actuala lui relație cu Oana Paraschiv, după Asia Express! Mai sunt sau nu prieteni? „Nu, suntem…”
Mihai Găinușă rupe tăcerea despre actuala lui relație cu Oana Paraschiv, după Asia Express! Mai sunt sau nu prieteni? „Nu,…
Ce lovitură: au început negocierile și Cristiano Ronaldo e așteptat să semneze!
Ce lovitură: au început negocierile și Cristiano Ronaldo e așteptat să semneze!
Ce a trăit Raluca Pastramă alături de Ibrahim Ibru! Motivul pentru care s-a căsătorit cu el, deși a știut de la început că face o greșeală: „M-am simțit dorită. Cu Pepe nu am simțit niciodată dragoste extraordinară”
Ce a trăit Raluca Pastramă alături de Ibrahim Ibru! Motivul pentru care s-a căsătorit cu el, deși a știut de…
Cum l-a descris presa din Tunisia pe Laurențiu Reghecampf, după anunțarea noului contract
Cum l-a descris presa din Tunisia pe Laurențiu Reghecampf, după anunțarea noului contract
OFICIAL | Laurenţiu Reghecampf a semnat
OFICIAL | Laurenţiu Reghecampf a semnat
"Mi-a fost ruşine". Gigi Becali a dezvăluit cum a făcut averea de 2 miliarde de euro. Moment unic de sinceritate…
Andreea Bănică s-a pozat aproape dezgolită pe internet. Imagini sexy cu artista: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică s-a pozat aproape dezgolită pe internet. Imagini sexy cu artista: „Arăți ca o puștoaică”
Ştirea momentului în fotbal! Se decide totul în doar câteva ore!
Ştirea momentului în fotbal! Se decide totul în doar câteva ore!
BANCUL ZILEI. Profa către Bulă:- Vorbește-mi despre Creangă..
BANCUL ZILEI. Profa către Bulă:- Vorbește-mi despre Creangă..
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Planta din medicina chinezească cu efecte MIRACULOASE pentru creier
Planta din medicina chinezească cu efecte MIRACULOASE pentru creier
Gestul milionarului român de doar 28 de ani pentru una dintre angajatele sale: N-am văzut aşa ceva niciodată
Gestul milionarului român de doar 28 de ani pentru una dintre angajatele sale: N-am văzut aşa ceva niciodată
Fosta vedetă din România care a ajuns fără dinți în gură. E la cerșit în Anglia și își reneagă familia
Fosta vedetă din România care a ajuns fără dinți în gură. E la cerșit în Anglia și își reneagă familia
Mașinile care nu mai trec ITP-ul în 2024. Șoferii nu pot modifica. Reguli complete RAR
Mașinile care nu mai trec ITP-ul în 2024. Șoferii nu pot modifica. Reguli complete RAR
Care a fost, de fapt, cauza morții lui Andrei, angajatul de la Penitenciarul Rahova. A lăsat în urmă 3 copii mici și o soție îngenuncheată de durere
Care a fost, de fapt, cauza morții lui Andrei, angajatul de la Penitenciarul Rahova. A lăsat în urmă 3 copii…
DOLIU! Este știrea tristă a zilei
DOLIU! Este știrea tristă a zilei
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Liga Europa: FCSB - Midtjylland 2-0. Campioana României, a 3-a victorie în grupe
Liga Europa: FCSB - Midtjylland 2-0. Campioana României, a 3-a victorie în grupe
Codul Rutier 2024: Pe ce drumuri este obligatorie faza scurtă. Este suficient să fie aprinse doar DRL?
Codul Rutier 2024: Pe ce drumuri este obligatorie faza scurtă. Este suficient să fie aprinse doar DRL?
Urări de Sfinții Mihail și Gavriil 2024. Cele mai frumoase felicitări și imagini cu mesaje de „La mulți ani”, pentru sărbătoriți
Urări de Sfinții Mihail și Gavriil 2024. Cele mai frumoase felicitări și imagini cu mesaje de „La mulți ani”, pentru…
×