Cum a influențat Rafael Nadal eliminarea Simonei Halep din semifinalele US Open: „Pennetta a înțeles că orice e posibil în tenis!”
Flavia Pennetta, câștigătoarea surpriză de la US Open, după o victorie într-o finală 100% italiană, cu Vinci, a ajuns să sfideze „calculele hârtiei” grație înfrângerii lui Nadal, e de părere expertul Eurosport Mats Wilander.
La finalul ultimului act de la masculin, de luni dimineață (câștigat de Djokovic în fața lui Federer), fostul mare jucător suedez a tras câteva concluzii legate de turneul de la New York și a numit eliminările Simonei Halep și a Serenei Williams drept cele mai mari surprize ale turneului.
Marea noastră campioană pleca mare favorită în disputa cu Pennetta, în semifinale, însă nu a reușit să își respecte statutul, asta și pentru că sportiva din Peninsulă a progresat enorm la nivelul încrederii pe tot parcursul turneului.
„Eliminarea Simonei Halep în semifinale a fost o mare surpriză. Nu atât de mare ca înfrângerea Serenei, dar vreau să vorbesc puțin despre meciul Pennettei cu românca. Toți, inclusiv eu, o vedeam pe Simona mare favorită. Dar în jocul Flaviei s-a petrecut un lucru extrem de interesant în timpul turneului. Iubitul său, Fabio Fognini, a revenit de la 0-2 la seturi în meciul cu Nadal și a reușit o victorie incredibilă. Grație acelei partide, Pennetta a înțeles că se poate orice în tenis, că poate intra pe teren și se poate lupta de la egal la egal cu orice adversar. Dacă Fognini nu reușea să îl întoarcă pe Rafa așa cum a făcut-o, nu cred că italianca mai ridica trofeul deasupra capului„, a explicat Mats Wilander.
În turul trei al turneului de la US Open, Rafael Nadal a suferit una dintre cele mai dureroase înfrângeri din carieră. După ce în primele două runde etalase un tenis bun și spera să ajungă în sfârșit într-o fază superioară la un turneu important pe hard, ibericul a pierdut, aproape ireal, cu Fognini: 6-3, 6-4, 4-6, 3-6, 4-6.