Cum a reacționat Gabriela Ruse când a aflat că Simona Halep e OUT de la Miami, dar și din Fed Cup: „Știu cum e!” Gabi devine prima „rachetă” a României în absența lui Simo | VIDEO EXCLUSIV PROSPORT

  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce Simona Halep (30 de ani) s-a accidentat serios și nu va putea fi prezentă la întâlnirea România – Polonia din barajul pentru turneul final al Billie Jean King Cup (fosta Fed Cup), fanii tenisului românesc își pun speranțele în Gabriela Ruse (24 de ani).

Angrenată în turneul de la Miami, Gabriela Ruse a vorbit pentru ProSport după ce Simona Halep și-a anunțat retragerea atât de la competiția din seria WTA 1000, cât și din barajul cu Polonia, programat în zilele de 15 și 16 aprilie, la Radom!

Medicii specialiști în imagistică musculoscheletală 3D și interpretare radiologică au concluzionat că este vorba despre o altă accidentare, adiacentă celei suferite de Halep în meciul cu Swiatek, în semifinale la Indian Wells: „Trei săptămâni este perioada minimă de repaus, tratament și recuperare!”, este verdictul primit de Simona din partea doctorilor de la Baptist Health’s, parteneri în asigurarea sănătății tenismenilor la Miami Open.

Cum a reacționat Gabriela Ruse când a aflat că Simona Halep e OUT de la Miami, dar și din Fed Cup

Astfel, Gabriela Ruse devine jucătoarea numărul 1 a României pentru întâlnirea cu Polonia, după retragerea Simonei Halep, iar misiunea „tricolorelor” se anunță una infernală! Mai ales că „racheta” numărul 1 a Poloniei este nimeni alta decât Iga Swiatek, cea mai în formă jucătoare din circuit: „Mai e ceva până atunci, îmi doresc foarte mult să joc și nu mă gândesc la un răspuns negativ pentru meciul cu Polonia. Am aflat astăzi că Simona Halep s-a retras de la Miami, a avut ceva probleme la picior.

Îmi pare foarte rău pentru ea. Știu cum e să fii accidentată și îi doresc multă sănătate și să se refacă repede. Da, dacă voi fi numărul 1 în echipă îmi doresc să dau cât mai mult și să aduc cât mai multe victorii pentru România”, a afirmat Gabi Ruse, după ce Simona Halep s-a retras de la Miami, dar și din barajul pentru turneul final al competiției inter-țări.

Încă nevindecată de pneumonie, Ruse a trecut de primul tur la Miami

Încă nevindecată de pneumonie, Gabriela Ruse (România, 57 WTA) a câștigat primul meci al carierei la turneul WTA 1000 de la Miami (SUA), scor 6-3, 6-4 cu Ana Konjuh (Croația, 52 WTA). Pentru Ruse urmează un duel mult mai complicat, în turul al doilea, împotriva Elenei Rybakina (Kazahstan, 18 WTA):

„Momentan ne luptăm cu un vânt de ceva timp, adică în fiecare zi a fost vânt de când am venit la Miami și e destul de greu să jucăm și să ne antrenăm. Îmi doresc să joc cât pot de bine mâine. Încă mă lupt cu problemele de sănătate, deci nu am mari așteptări pentru meciul de mâine. Îmi doresc să mă bucur pe teren și să joc cât mai bine. În momentul de față nu mai tușesc și sunt OK!”, a mai spus Gabriela Ruse pentru ProSport.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×