Cum a reacționat Iga Swiatek când a aflat că poate pierde locul 1 WTA la Roland Garros: „Nu știam!” Scenariile în care poloneza va fi detronată din fotoliul de lider
Cele mai bune jucătoare de tenis ale lumii nu își vor disputa doar marele trofeu la turneul de Grand Slam de la Roland Garros, ci vor da o bătălie și pentru locul 1 mondial.
Iga Swiatek, jucătoarea care conduce de mai bine de un an clasamentul WTA, riscă să fie detronată din fotoliul de lider mondial la turneul de la Roland Garros (28 mai – 11 iunie).
Cum a reacționat Iga Swiatek când a aflat că poate pierde locul 1 WTA la Roland Garros: „Nu știam!”
Iga Swiatek a aflat de la jurnaliști că ar putea pierde locul 1 WTA, în favoarea urmăritoarei Aryna Sabalenka (Belarus, 2 WTA)! Swiatek are de apărat nu mai puțin de 2.000 de puncte, fiind campioana en-titre a competiției:
„Nu știam că pot pierde locul 1 mondial după Roland Garros! Nu mi-am pus această problemă!”, a declarat Swiatek, potrivit Tennis Majors. De partea cealaltă, Aryna Sabalenka susține că este pregătită să îi ia locul polonezei: „Dacă sunt pregătită să fiu numărul 1 mondial? Cred ca da! Cred că am progresat mult și am totul pentru a fi numărul 1. Dar nu vreau să mă concentrez pe asta”, a spus Sabalenka despre lupta pentru șefia clasamentului mondial.
Iga Swiatek și Aryna Sabalenka au dezvoltat o mare rivalitate în acest sezon, ținând cont că s-au confruntat în două finale WTA: poloneza a învins-o pe bielorusă în ultimul act la Stuttgart, scor 6-3, 6-4, iar Aryna și-a luat revanșa în meciul pentru trofeul de la Madrid, scor 6-3, 3-6, 6-3.
Scenariile în care poloneza va fi detronată din fotoliul de lider
Șansele ca Aryna Sabalenka să o detroneze pe Iga Swiatek la Roland Garros sunt foarte mari, mai ales că sportiva din Polonia s-a accidentat la turneul de la Roma! Există mai multe scenarii în care bielorusa, campioană la Australian Open în acest an, poate deveni în premieră lider WTA:
Dacă Iga Swiatek pierde înainte de faza sferturilor de finală, Aryna Sabalenka va urca automat pe primul loc, indiferent de rezultatul pe care îl va obține la Roland Garros;
Dacă Sabalenka ajunge în optimile de finală, iar Iga Swiatek nu se califică în semifinale, bielorusa va prelua șefia clasamentului;
Dacă Sabalenka ajunge în semifinale, iar Swiatek nu dispută finala, poloneza va pierde locul 1 mondial;
Dacă Sabalenka va ajunge în finală, Swiatek este obligată să câștige titlul pentru a rămâne în fotoliul de lider mondial.