Ion Țiriac a vorbit pentru ProSport despre modul în care a reușit să aducă industria tenisului la nivelul la care se află astăzi.
Întreaga viață a lui Ion Țiriac s-a învârtit în jurul tenisului, unde a făcut performanță inclusiv pe vremea când era jucător activ. Omul de afaceri recunoaște că nu este mulțumit pe deplin cu rezultatele pe care le-a obținut pe teren, însă nu s-a ferit să admită că a avut o contribuție însemnată în ceea ce înseamnă dezvoltarea sportului alb la nivel mondial după ce s-a implicat la nivel managerial.
„Din păcate, în cartea mea nu pot să scriu și eu ceva cu literă mare. Nu am nici Grand Slam câștigat, decât la dublu, dar tenisul a fost viața mea.
Am făcut din tenis un business care este foarte logic și care este foarte normal. Nu am pus un zero, nu am pus două, cred că am pus trei zerouri la tenisul care se vinde astăzi.
Este o industrie… E al doilea sport din lume (n.r. după fotbal), în afară de Statele Unite ale Americii, unde sunt altele mai mari, baschetul…”, a declarat Ion Țiriac în exclusivitate pentru ProSport.
Ion Țiriac a făcut pereche timp de ani de zile cu Ilie Năstase în Cupa Davis și a povestit cum, la ediția din 1969, a rămas impresionat de antrenorul Harry Hopman.
„Istoria Cupei Davis pentru România e o istorie oarecum complexă, dar foarte simplă. Noi eram niște jucători comuniști care aveam două pașapoarte în buzunar, și eu, și Ilie (n.r. Năstase), și puteam să mergem când vrem, să ne întoarcem… Ok. Ne cunoștea toată lumea. După atâția ani, și CIA-ul, și FBI-ul, și Securitatea, toată lumea ne cunoștea ce puteam, dar eram jucători de tenis nimic altceva. Dar eram prieteni, în general, cu toată lumea. Românul are charisma asta, în special Năstase, să fim prieteni cu toată lumea.
Printre prietenii noștri, noi îl aveam și pe antrenorul echipei australiene, Harry Hopman, care, după părerea mea, e singurul antrenor în lumea asta de la care eu am învățat ceva, că alt antrenor în afară de el nu mai e. Și eu că am luat cinci jucători de la copilași și i-am pus pe numărul 1. În 1969, cu două săptămâni înainte de semifinala pe care trebuia să o jucăm cu Anglia, unde?, la Wimbledon… Nu jucaserăm niciodată pe iarbă, la Wimbledon, dar eram în finală. Să fii în finală după 35 de ani, când erau numai Australia, Statele Unite… Era o treabă absolut obscenă. Eu venisem cu dictonul: tenisul e pe zgură, mașinile sunt pe ciment și vaca e pe iarbă. La Wimbledon, pe iarbă, nu știu ce…
Și eram pe sfârșitul turneului, la Hamburg, când primesc un telefon: «Mâine dimineață te aștept și pe tine, și pe Ilie, la Londra, deja am vorbit cu ăștia la Wimbledon, aveți terenurile pentru antrenament. Mi-am luat două săptămâni libere, aici aveți o șansă mare contra Angliei» / «Care șansă, măi, că pe iarbă suntem…» / «Ion! Sunt Harry Hopman» / «Să trăiești, împărate!». M-am dus la ăștia și le-am spus: «Bă, mâine nu joc» / «Aoleu, cum să nu joci, ești în semifinale…».
Și a doua zi am fost la Londra. Și am învățat extraordinar de mult în alea două săptămâni de la Hopman. M-am antrenat, timp de două săptămâni, jucând numai pe jumătatea de teren din stânga mea. Eu sunt un bun soldat. Trei seturi la zero, fără niciun fel de problemă, în primul meci”, a spus Ion Țiriac, în exclusivitate pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER