Cum ar fi ajuns Roxadustat în corpul Simonei Halep! „Accidental sau cineva a vrut să-i facă rău”

Cum ar fi ajuns Roxadustat în corpul Simonei Halep
Vezi galeria foto - 4 poze

Simona Halep luptă să-și dovedească nevinovăția în cazul de dopaj. Victor Hănescu, fost număr 26 mondial, a comentat despre situația în care se află „Simo”.

Avocații lui Halep încearcă să obțină ridicarea suspendării sportivei din circuit și dacă vor reuși Simona ar putea obține un wild card pentru turneul de la Australian Open.

Deși e suspendată provizoriu, sportiva din Constanța e încă în top zece WTA, așa cum arată ultimul clasament al acestui an.

Cum ar fi ajuns Roxadustat în corpul Simonei Halep! „Accidental sau cineva a vrut să-i facă rău”

Simona Halep a picat testul doping la US Open. Substanța interzisă găsită în corpul său este Roxadustat.

Roxadustat este un inhibitor care crește producția endogenă de eritropoietină și stimulează producția de hemoglobină și celule roșii din sânge. Poate spori performanțele sportivilor, iar substanța a fost inclusă pe lista substanțelor interzise, fiind în categoria EPO, care ajută la oxigenarea sângelui.

„Mi-e greu să spun ce se va întâmpla. Dar pot să spun că Simona, după cum o cunosc, nu cred că ar fi făcut ceva în mod intenționat. Cred că a fost ceva accidental sau a profitat de neatenția ei. Sau cineva a vrut să-i facă rău, pe varianta asta aș merge. Nu știu ce va urma, pentru că nu am trecut prin așa ceva, nu știu cum se judecă astfel de cazuri”, a declarat Victor Hănescu, în podcastul Business Philosophy.

Rolul Simonei Halep în tenisul feminin din România. „Cred că și Simona a contribuit la această dezvoltare a tenisului feminin. A fost un exemplu pentru aceste fete, și-au dat seama că se poate, se antrenau cu ea. Ajungând pe locul 1 mondial, le-a arătat că se poate mai mult. A fost ca un motor pentru tenisul feminin. Acum trecând prin perioada asta dificilă cu suspiciunea de dopaj, zic că lucrurile trebuiesc clarificate. Trebuie să știm exact ce se întâmplă acolo, care a fost adevărata situație și ce decizii se vor lua. Dar, eu cred că lumea tot va veni către tenis, cu tot ceea ce a reușit Simona, ceea ce au reușit sportivii români în ultimii ani în tenisul românesc. Cred că este motivant pentru părinți să-și trimită copiii către tenis”, a mai spus Hănescu pentru sursa citată.

 

Publicat: 27 12. 2022, 08:41