Mahesh Bhupathi a descoperit involuntar cum o poți enerva la culme pe Maria Șarapova. Rusoaica, plătită regește pentru că și-a rupt o bucățică din timpul de pregătire a sezonului 2015 pentru a participa la două dintre cele patru reprezentații IPTL, a încercat să braveze în fața fanilor, cu multe glume și zâmbete împărțite la debutul Ligii Internaționale de Tenis. Șarapova este însă terorizată de una dintre regulile propuse ca inovație de IPTL: cronometrul care îi avertizează pe jucătorii de pe teren că se apropie de limita celor 20 de secunde dintre puncte.
Maria Șarapova și Andy Murray sunt morocănoșii de serviciu la selfie-ul realizat de fostul lider monidal, Carlos Moya
„Mă simt de parcă aș apăsa constant butonul de amânare al ceasului deșteptător”, a comentat Maria Șarapova regula care introduce un sunet care crește în intensitate ca la o numărătoare inversă până la expirarea timpului de livrare a serviciului. Butonul de amânare folosit dimineața de somnoroși pentru a mai fura câteva minute de somn este considerat dăunător de specialiști, o amăgire care poate da peste cap organismul pentru întreaga zi.
Șarapova a reușit să câștige un singur set în IPTL, împotriva Kristinei Mladenovic (Franța – locul 67 WTA), rusoaica cedând 3-6 în fața Anei Ivanovic, dar și la dublu mixt, alături de Murray, un rezultat de altfel explicabil, având în vedere faptul că a doua jucătoare a lumii are doar două meciuri de dublu jucate în ultimii 10 ani și ambele pierdute.
Maria Șarapova râde, dar nu este râsul ei. Concursul din IPTL nu este croit pe gustul său
IPTL este o competiție inedită gândită pentru extra-sezon de fostul jucător indian, în care jucători activi în circuitele WTA și ATP joacă cot la cot cu campionii retrași din tenis, meciul este compus dintr-un set de siplu feminin, unul de simplu masculin, seturi de dublu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER