Fosta mare campioană Chris Evert (63 de ani) a analizat-o pe Simona Halep și a anunțat cum poate românca să se impună la Roland Garros (27 mai – 10 iunie), turneu la care a adunat deja două finale pierdute.
Câștigătoare a 18 titluri de Mare Șlem, 157 de turnee la simplu, 32 la dublu și fostă lideră mondială la finalul a șapte ani (1974-1981), marea campioană australiană consideră că stilul de joc al Simonei e problematic, în măsura în care constănțeanca nu are arme care să-i aducă puncte ușoare, ci trebuie să muncească din greu pentru fiecare minge: „Simona Halep ar fi favorita mea în condițiile în care-și poate ține emoțiile în frâu. Problema Simonei Halep este că trebuie să muncească atât de greu pentru fiecare punct. Are nevoie de câteva meciuri ușoare la început pentru a fi capabilă să câștige turneul”, a spus Evert pentru ESPN, coform ziare.com.
Simona Halep va debuta marți la actuala ediție a turneului de la Roland Garros, urmând să se dueleze cu Alison Riske. Ele s-au mai întâlnit de două ori, în 2015 la Roma și în 2017 la Beijing, în ambele meciuri impunându-se sportiva noastră.
Dacă se va califica, Simona va juca împotriva câștigătoarei dintre Myrtille Georges și Taylor Townsend, cele două primind wild card la acest turneu.
În 2017, Halep a ajuns până în finală la French Open, dar a pierdut în fața letonei Jelena Ostapenko.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER