Cum va arăta dublul Halep – Tecău, pe teren? Răspunsul sincer al liderului mondial: „Când Horia e în față, deja mă relaxez”

Simona Halep și Horia Tecău se pregătesc pentru a juca dublu-mixt la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020. Tecău a anunțat, deja, că există un program de antrenament creionat alături de Simona, pentru a suda cât de cât echipa.

Prezentă la Gala Tenisului Românesc, marți seară, Simona a vorbit despre cum va arăta jocul alături de „Sportivul anului la dublu”, într-o probă cu totul inedită pentru ea: „Horia face jocul de dublu perfect. Eu stau, alerg, încerc să servesc cât de bine pot – dar nu e un punct forte pentru mine, la retur spun eu că mă descurc mai bine, dar când Horia e în față, deja mă relaxez„, a spus Simona.

Dacă jocul la mixt este o noutate pentru Simona, nu același lucru se poate spune și despre prezența sa la diverse ceremonii de premiere. Constănțeanca afirmă că, chiar și atunci când premiile par a veni pe bandă rulantă, bucuria este mereu aceeași. „Pentru mine, fiecare premiu este important și îl primesc cu mare drag. Este un semn că am muncit bine și le mulțumesc tuturor celor care se gândesc să îmi dea un premiu„, a spus liderul mondial.

 

Publicat: 12 12. 2018, 11:15
Actualizat: 12 12. 2018, 11:16