Cum va fi primit Novak Djokovic la Australian Open: răsturnare de situație în sondaje, după ce ministrul Imigrației i-a reactivat viza sârbului
Australienii și-au schimbat părerea despre Novak Djokovic (35 de ani), la aproape un an de la expulzarea sârbului, din cauza refuzului său de a se vaccina împotriva Covid-19.
În Australia, opinia publică s-a shimbat la un an de la scandalul monstru care l-a avut în prim-plan pe Novak Djokovic! Dacă 71% dintre australieni au salutat decizia de a-l interzice pe sârb la ediția din 2022, doar 41% dintre respondenți se mai opun intrării acestuia în țara de la Antipozi.
Participarea lui Djokovic, de nouă ori campion la Australian Open, la primul Grand Slam al anului viitor nu mai este pusă însă la îndoială. Ministrul australian al Imigrației i-a reactivat viza jucătorului sârb.
Cum va fi primit Novak Djokovic la Australian Open: răsturnare de situație în sondaje, după ce sârbul a primit viză pentru ediția din 2023
Turneul de la Australian Open va avea loc în perioada 16 – 29 ianuarie, Novak Djokovic fiind acceptat pe tabloul principal! Cotidianul Sydney Morning Herald a publicat un sondaj conform căruia 41% dintre australieni cred că Djokovic nu ar trebui să aibă voie să joace, 30% fiind în favoarea venirii sale la Melbourne. Restul respondenților au spus că sunt indiferenți.
Opoziția australianilor față de sosirea lui Nova Djokovic în țara lor a scăzut foarte mult față de luna ianuarie a anului trecut. La vremea respectivă, când guvernul țării a decis să-l expulzeze și să-i interzică viza timp de trei ani – interdicția a fost acum ridicată – 71% dintre australieni au considerat că este o decizie bună (față de 14% care doreau ca el să rămână și să joace la Australian Open).
Novak Djokovic își face încălzirea pentru Australian Open la Adelaide
Novak Djokovic va debuta în noul sezon la turneul ATP 250 de la Adelaide, potrivit presei din Serbia! Competiția alesasă de Djokovic pentru a debuta în sezonul 2023 este programată în perioada 2 – 8 ianuarie. Novak se va duela la Adelaide cu rivalul său, Andy Murray (25 de ani, locul 49 ATP).
După testul pe care îl va efectua la Adelaide, Novak Djokovic va merge la Melbourne, pentru a înfrunta o provocare uriașă! Djokovic nu și-a putut apăra titlul la Australian Open în anul 2022, iar Rafael Nadal a triumfat după o finală cu Daniil Medvedev, scor 2-6, 6-7 (2), 6-4, 6-4, 7-5. Astfel, „Nole” are o revanșă de luat, iar dacă se va impune pentru a 10-a oară la Melbourne Park va egala recordul de 22 de titluri de Grand Slam deținut de Rafa.