„Cupa Centenarului”: șase românce în sferturi și o înfrângere surprinzătoare pentru Andreea Mitu
Șase dintre cele 20 de jucătoare din România care au luat startul pe tabloul principal la „Cupa Centenarului”, turneu din calendarul ITF Pro, dotat cu premii totale în valoare de 15.000 de dolari și organizat de Academia de Tenis Herăstrău, și-au asigurat prezența în sferturile de finală.
Irina Fetecău, favorita nr. 1, nu a avut, joi, nicio problemă în fața unei jucătoare de origine română, din Canada, Maria Tănăsescu, de care a trecut cu 6-3, 6-1.
Victorii fără emoții și pentru favoritele 4 și 5, Cristina Ene (6-0, 6-4 cu Yuval Keren, din Israel), respectiv Andreea Ghițescu (6-1, 6-3 cu Anna Siskova, o jucătoare din Cehia).
Marea surpriză de până acum a fost furnizată de o altă româncă, Ioana Gașpar, o jucătoare de 35 de ani revenită în circuit în 2016 după ce, în 2010, se părea că renunțase definitiv la tenisul de performanță. Ioana s-a calificat, deja, în sferturile de finală, după ce a eliminat-o pe favorita nr. 8, Andreea Mitu, campioana de dublu de la WTA BRD Bucharest Open 2018. Ioana s-a impus cu 7-6(8), 5-7, 6-3, și va juca acum cu o altă favorită din România, nr. 1, Irina Fetecău.
„Cupa Centenarului este, probabil, cel mai puternic turneu ITF de fete organizat în țara noastră, și mă bucur, pentru că acesta este și scopul: să ajutăm cât mai multe jucătoare din România să câștige puncte în țară, fără prea mari cheltuieli. Am pornit cu 20 de românce pe tabloul principal de simplu și cred că turneul va fi câștigat de o româncă, ceea ce m-ar bucura foarte mult, mai ales că se joacă în anul Centenarului”
Ion Țupa, directorul Cupei Centenarului
De remarcat și victoria unei tinere talentate junioare din România, Selma Stefania Cadâr, care a trecut cu 6-2, 6-3 de favorita nr. 3, Cristina Adamescu, pentru cel mai bun rezultat din cariera sa, și victoria fără prea mari emoții a Alexandrei Damaschin, 6-2, 6-2 cu Camelia-Elena Hristea.
- Turneul de la Academia de Tenis Herăstrău este organizat cu sprijinul unor sponsori importanți: Arcadia Apartments Domenii, Aaylex- CocoRico, Aston Com – Gree Aer Condiționat și Mobexpert