Președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, a declarat marți, pentru MEDIAFAX, că întâlnirea de Cupa Davis România – Olanda s-ar putea desfășura la Patinoarul Olimpic Brașov și nu în Sala Sporturilor Dumitru Popescu Colibași, așa cum se anunțase inițial. „Pentru că se pare că sala nu poate fi deschisă la timp, suntem nevoiți să mutăm meciul la patinoarul olimpic. Numai că, din păcate, pentru acest lucru avem nevoie de o derogare din partea Federației Internaționale de Tenis, deoarece plafonul patinoarului este mai jos cu un metru față de înălțimea prevăzută în regulament. Nu cred că vor fi probleme, dar trebuie să avem și răspunsul lor. Nu ne punem problema ca meciul să se mute în alt oraș, pentru că avem aici sponsori dispuși să ajute cu sume considerabile, deci vom face tot posibilul pentru ca acest lucru să se întîmple la Brașov. De asemenea, trebuie să discutăm și la Federația Română de Hochei, pentru a vedea când se pot reprograma meciurile din finala campionatului național, deorece acestea coincid cu perioada în care se va desfășura Cupa Davis”, a spus oficialul federației, transmite corespondentul MEDIAFAX.
George Cosac a adăugat că meciul cu Olanda nu se poate juca pe zgură, pe suprafața patinoarului urmând a fi montată o suprafață de „hard mai lent”. „Nu se pune problema să se joace pe zgură, chiar dacă se va juca la patinoar. Indiferent unde se va desfășura acest meci, rămâne aceeași suprafață de hard mai lent. Este adevărat că jucătorii și-ar fi dorit zgură, pentru că olandezii lovesc foarte puternic, dar eu cred că și această variantă este una bună pentru noi.”
Sala Dumitru Popescu Colibași nu poate fi inclusă încă în circuitul sportiv, chiar dacă lucrările sunt gata „în proporție de 99 la sută”. Conform Companiei Naționale de Investiții, statul nu a făcut toate deconturile financiare, ceea ce împiedică recepționarea lucrărilor.
Întâlnirea dintre România și Olanda, programată între 5 și 7 aprilie, contează pentru turul doi al Grupei I, Zona Euro-africană. O victorie în fața olandezilor ar califica România în play-off-ul pentru Grupa Mondială a Cupei Davis. Brașovul a mai găzduit meciul Romania-Belarus, în 2005, atunci când Andrei Pavel și colegii săi au învins cu scorul de 3-2 și s-au calificat în sferturile de finală.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER