Cupa Davis, prima zi:** Argentina – România 2-0!

UPDATE
22:39:
Victor Hănescu a cedat și el în patru seturi
în fața lui Juan Monaco (7-6, 1-6, 6-1, 6-1), astfel că România
este condusă cu 2-0 de Argentina după prima zi.

Sâmbătă este programată partida de dublu, dintre perechile Juan
Ignacio Chela/Eduardo Schwank și Victor Hănescu/Horia Tecău, iar
duminică ultimele două partide de simplu.


UPDATE
19:11:
Adrian Ungur a pierdut primul meci al
confruntării Argentina-România din Cupa Davis, contra lui David
Nalbandian.

Primul meci din întâlnirea Argentina – România, care se dispută
la Buenos Aires, a durat trei ore și patru minute.

În cel de-al doilea meci al zilei se vor întâlni Juan Monaco
(locul 33 ATP) și Victor Hănescu (locul 59 ATP).

Sâmbătă este programată partida de dublu, dintre perechile Juan
Ignacio Chela/Eduardo Schwank și Victor Hănescu/Horia Tecău, iar
duminică ultimele două partide de simplu.


David Nalbandian și Adrian Ungur deschid azi „balul” în meciul
Argentina – România, contând pentru turul I al Grupei Mondiale. La
prima vedere, confruntarea pare disproporționată prin prisma
locurilor care îi separă pe cei doi jucători în ATP, mai exact 164.
Cupa Davis a fost însă mereu o competiție a surprizelor.

Căpitanul nejucător Andrei Pavel a avut o misiune dificilă în a-l
desemna pe cel de-al doilea jucător al României, care să înfrunte
„pumele” la Buenos Aires. Opțiunile au fost două: Victor Crivoi și
Adrian Ungur, tenismeni apropiați ca valoare în acest moment,
despărțiți doar de cinci locuri în ATP. „Cneazul” a decis în cele
din urmă în favoarea ultimului, un argument fiind probabil și
faptul că Ungur a jucat săptămâna trecută la Acapulco pe tabloul
principal împotriva unui jucător chiar mai bine clasat în ATP decât
David Nalbandian, cu David Ferrer. Spaniolul, care avea să câștige
și turneul, s-a impus în două seturi, însă românul nu a fost o
pradă ușoară. Tocmai acest meci a oferit și mai multă încredere în
sânul familiei Balaci, Adrian Ungur fiind căsătorit cu fiica mai
mică, Liana, a fostului mare fotbalist Ilie Balaci.

„Meciul cu David Nalbandian nu e cel mai important al
carierei pentru Adrian. Săptămâna trecută el a jucat cu numărul 6
mondial, David Ferrer. Deci Nalbandian e «ieftin». Dacă îi întrebi
pe Țiriac și Năstase, și ei vor spune că plecăm cu șansa a doua.
Dar o vorbă spune că «dacă ți-e frică de apă, nu te duce să prinzi
pește»
„, a fost reacția soției lui Ilie Balaci în momentul
în care a aflat că Adi Ungur intră primul în scenă pentru
România.

„La dublu
suntem peste ei!”

După Adrian Ungur, pe teren va intra și numărul 1 din tabăra
României, Victor Hănescu, care îl va înfrunta pe Juan Monaco. „Cu
Victor într-o zi bună putem obține măcar un punct după prima zi”, a
susținut Florin Segărceanu. Fostul căpitan nejucător al României nu
a fost deloc de acord cu declarația argentinianului Guillermo
Vilas, care a declarat că sud-americanii vor avea o misiune ușoară.
„Nu am cum să-i împărtășesc opinia și e clar că îmi doresc
altceva. Șansa e de partea lor, dar în Cupa Davis orice este
posibil. Cred că avem și noi o șansă, mai ales că la dublu, cu
Horia în mare formă și Victor Hănescu, suntem peste
Argentina”
, a conchis Florin Segărceanu.

„Cu
Năstase, altceva era cu Argentina”

România și Argentina s-au mai întâlnit o dată în Cupa Davis, în
urmă cu 30 de ani, la Timișoara. Sud-americanii, cu Vilas și Clerc
în echipă, au câștigat atunci cu 3-2 și s-au calificat în sferturi.
„Îmi aduc aminte că a fost un eveniment deosebit, în Parcul
Rozelor. Argentina a avut o echipă puternică și atunci. Noi, în
schimb, nu l-am avut pe Ilie Năstase, a fost parcă suspendat. Cu el
pe teren, alta ar fi fost, poate, soarta meciului”, ne-a povestit
Segărceanu, care a făcut echipă alături de Andrei Dârzu.

Publicat: 04 03. 2011, 14:42
Actualizat: 04 03. 2011, 23:04