Cupa Davis: România rămâne în Grupa I după ce Adrian Ungur îl învinge pe Elias Ymer

Jucătorul de tenis Adrian Ungur, locul 134 ATP, l-a învins, duminică, pe suedezul Elias Ymer, locul 242 ATP, scor 3-6, 6-4, 7-6 (4), 6-3, astfel că România câștigă întâlnirea cu Suedia și va evolua în 2015 tot în Grupa I a Zonei Euro-africane a Cupei Davis.

După patru întâlniri, România conduce Suedia cu 3-1. Meciul de duminică a durat două ore și 45 de minute.

Ungur a fost învins, vineri, la Arenela BNR din București, cu scorul de 7-5, 7-6 (2), 6-4, de tenismenul Christian Lindell, în primul meci al întâlnirii.

Maris Copil, locul 174 ATP, l-a depășit, tot vineri, cu scorul de 6-2, 6-3, 6-2, pe Elias Ymer și România a egalat scorul, 1-1.

Sâmbătă, perechea Florin Mergea/Horia Tecău s-a impus, cu scorul de 7-6 (2), 7-6 (5), 6-3, în fața cuplului Isak Arvidsson/Johan Brunstrom.

Ultimul meci ar trebui să fie cel dintre Marius Copil și Christian Lindell, dar este posibil să nu se mai dispute.

Suedia va juca barajul pentru menținerea în Grupa I, cu Letonia sau Austria.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 14 09. 2014, 15:19
Actualizat: 14 09. 2014, 17:45