UPDATE: GAME, SET ȘI MECI ROMÂNIA! Horia și Florin reușesc break-ul la 4-3, tot pe serviciul lui Marc Lopez, apoi Tecău servește impecabil, dă doi ași, și închide meciul pe propriul serviciu, scor 3-6, 6-1, 1-6, 7-5, 6-3, obținând o victorie fantastică! E 2-1 pentru Spania, iar mâine se vor juca meciurile Copil – Bautista și Ungur – Feliciano Lopez.
Un retur genial al lui Horia, la minge de set pe serviciul lui Marc Lopez, le aduce românilor manșa a patra, scor 7-5. Se intră în decisiv.
Românii au pierdut setul al treilea, scor 1-6.
Mergea și Tecău reușesc un set secund de excepție și se impun cu 6-1!
Ibericii câștigă primul set, scor 6-3!
A început partida! Spaniolii au servit primii!
Spaniolii au schimbat echipa de dublu: locul lui Pablo Carreno Busta a fost luat de Feliciano Lopez. Spania conduce România cu 2-0 după prima zi
Echipa de Cupa Davis a României are șansa să câștige sâmbătă primul punct al disputei cu Spania, din turul al doilea al Grupei I, zona Europa-Africa. Florin Mergea și Horia Tecău sunt favoriți clar în confruntarea cu dublul Pablo Carreno Busta/Marc Lopez. Meciul de la Cluj va începe la ora 14.00.
Vineri, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, România a pierdut ambele partide de simplu din ziua 1. În primul meci, Marius Copil (25 de ani, locul 163 ATP) a fost învins de către de Feliciano Lopez (34 de ani, poziția 21 ATP), scor 6-7 (4-7), 7-5, 4-6, 6-3, 3-6, după 3 ore și 41 de minute. Apoi, Adrian Ungur (31 de ani, locul 185 ATP) a fost învins de către Roberto Bautista (28 de ani, 15 ATP), scor 3-6, 2-6, 1-6.
Sâmbătă se va disputa meciul de dublu Horia Tecău/Florin Mergea – Marc Lopez/Pablo Carreno Busta, de la ora 14.00. Cei doi spanioli vor evolua pentru prima dată împreună, în timp ce Horia și Florin au evoluat în mai multe meciuri de Cupa Davis, iar în acest an au câștigat turneul pe zgură de la București. În plus, românii preferă suprafața indoor hard și sunt mai bine clasați în circuitul ATP decât adversarii.
Horia Tecău (19 ianuarie 1985) – locul 6 ATP la dublu – a debutat în Cupa Davis în 2003 – a fost convocat la 21 de întîlniri – a jucat 22 de meciuri – dublu 12 victorii și 8 înfrângeri – simplu 0 victorii și 2 înfrângeri
Florin Mergea (26 ianuarie 1985) – locul 13 ATP la dublu – a debutat în Cupa Davis în 2003 – a fost convocat la14 întâlniri – a jucat 14 meciuri – dublu 7 victorii și 5 înfrângeri – simplu 1 victorie și 1 înfrângere
Pablo Carreno-Busta (12. 7. 1991) – 46 ATP la simplu – locul 60 ATP la dublu – nu are nicio victorie în Cupa Davis din 8 meciuri (5 la simplu și 3 la dublu)
Marc Lopez (31. 7. 1982) – locul 18 în clasamentul de dublu – a jucat 9 meciuri în Cupa Davis (4 victorii și 5 eșecuri) – a pierdut, alături de Marcel Granollers, meciul cu cehii Tomas Berdych și Radek Stepanek din finala Cupei Davis 2012
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER