Cursa continuă! Halep și Begu s-au calificat în finala de dublu de la Shenzhen! Simona atacă două trofee în China
- Perechea Simona Halep/Irina Begu s-a calificat, vineri, în finala probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Shenzhen, desfășurat pe hard și dotat cu premii în valoare de 626.750 de dolari.
Româncele au trecut, în semifinale, cu scorul de 6-2, 6-7, 10-6, într-o oră și 29 de minute de joc, de cuplul Anna Blinkova/Nicola Geuer (Rusia/Germania).
De-a lungul întâlnirii, perechea română a servit un as, a comis o dublă greșeală și a avut 17 lovituri câștigătoare și 15 erori neforțate. Adversarele lor au reușit 19 lovituri câștigătoare și au comis 21 de greșeli neprovocate.
Este prima finală atinsă împreună de Halep și Begu, în circuitul WTA. Româncele, care fac pereche pentru a patra oară în carieră, au mai jucat o semifinală la Madrid 2016.
Cea de-a doua semifinală se va disputa între perechile Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova (Cehia), cap de serie numărul unu, și Lesley Kerkhove/Lidziya Marozava (Olanda/Belarus). Finala va avea loc sâmbătă.