Cutremur la Rio! Serena Williams, campioana olimpică en-titre, a fost eliminată în optimile de finală

Serena Williams (1 WTA), jucătoarea pe care toată lumea o vedea câștigând medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Rio, a pierdut incredibil miercuri dimineață, scor 4-6, 3-6 cu Elina Svitolina (Ucraina, 20 WTA)! Favorită principală și campioană olimpică en titre (aur la Londra 2012), Serena părăsește în faza optimilor un turneu la care s-a prezentat lamentabil, asemenea liderului mondial din ATP, Novak Djokovic (eliminat în turul I).

Meciul pierdut de Serena reprezintă o dezamăgire pentru americani – probabil că aceștia bifaseră deja o medalie în dreptul tenismenei lor, dar și pentru românii care acum realizează că Simona Halep avea ocazia să defileze la JO de la Rio, într-un turneu pentru care Serena nu și-a făcut temele! Atât Serena Williams, cât și Simona Halep se pregătesc acum pentru sezonul de hard american, dar diferența e că americanca vine după umilința de la Rio, iar româncă se află pe val după titlul câștigat la Montreal.

Înfrângerea Serenei este dovada că tenisul nu ține cont de statistici! Cea mai puternică jucătoare din WTA câștigase primele două meciuri de la JO în minimum de seturi (6-4, 6-2 cu Daria Gavrilova și 7-6, 6-2 cu Alize Cornet), în timp ce Svitolina venea după două victorii chinuite (2-6, 6-1, 6-3 cu Andrea Petkovic și 6-3, 1-6, 6-3 cu Heather Watson). Mai mult, Serena o conducea pe Elina cu 4-0 în meciurile directe, dar ucraineanca s-a răzbunat cu stil, detonând bomba la Rio: 6-4, 6-3.

Elina Svitolina a scos-o din turneu pe Serena Williams după o oră și 13 minute de joc, iar liderul mondial e aut din concursul de simplu, după ce duminică a pierdut și la dublu în echipă cu Venus Williams (3-6, 4-6 cu Lucie Safarova/Barbora Strycova din Cehia). În același timp, Svitolina a reușit performanța de a-i face nu mai puțin de 5 break-uri americancei, outsidera cedându-și serviciul de doar două ori. În sferturile de finală, Elina Svitolina se va duela cu Petra Kvitova (Cehia, 14 WTA).

 

Publicat: 10 08. 2016, 09:08
Actualizat: 10 08. 2016, 17:58