Daniil Medvedev (26 de ani, 1 ATP) a luat o decizie care i-a indignat pe fanii ruși: liderul mondial a eliminat steagul Rusiei din profilul său de pe Instagram.
Rusul Daniil Medvedev, noul lider mondial al tenisului masculin, a stârnit furia conaționalilor după ce a eliminat steagul Rusiei din descrierea profilului său de Instagram.
Decizia lui Medvedev vine după ce Vladimir Putin a ordonat invazia Ucrainei! Este deja a noua zi de război, iar armata rusă continuă să facă ravagii în Ucraina.
Liderul mondial Daniil Medvedev a scos, vineri, steagul Rusiei din descrierea profilului său de Instagram, în timp ce țara sa continuă invazia asupra Ucrainei! Gestul lui Daniil i-a înfuriat pe fanii ruși, care au cerut să i se retragă cetățenia lui Medvedev, în secțiunea de comentarii a articolului publicat pe site-ul rusesc Sport-express.
Organismele internaționale de conducere ale tenisului au exclus Rusia și Belarus atât din Cupa Davis, cât și din Billie Jean King Cup, din cauza evenimentelor dramatice din Ucraina. Chiar dacă rușii și bielorușii vor fi lăsați să concureze la turneele din circutele ATP și WTA, steagul și însemnele Rusiei nu vor apărea în dreptul lor!
Interesant este că Daniil Medvedev a făcut o declarație plină de patriotism după finala cu Rafael Nadal de la Australian Open, scor 6-2, 7-6(5), 4-6, 4-6, 5-7: „Există momente în care copilul din mine încetează să mai viseze, iar astăzi a fost unul dintre ele și nu voi spune cu adevărat de ce! Deci de astăzi joc pentru mine, pentru familia mea, pentru oamenii care au încredere în mine; bineînțeles pentru toți rușii, pentru că simt mult sprijin acolo.
Dacă va fi un turneu pe terenuri dure la Moscova înainte de Roland Garros sau Wimbledon, voi merge acolo chiar dacă mi-e dor de Wimbledon sau Roland Garros sau orice altceva! Copilul a încetat să mai viseze, copilul din mine va juca pentru el însuși și gata, asta e povestea mea, mulțumesc băieți pentru că m-ați ascultat!”, a spus Daniil Medvedev după înfrângerea dureroasă cu Rafael Nadal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER