Daria Kasatkina, gest neașteptat față de iubita ei după meciul cu Jaqueline Cristian de la Charleston! Ce a făcut jucătoarea care s-a declarat lesbiană, chiar pe teren. VIDEO
Daria Kasatkina (Rusia, 11 WTA) s-a dezlănțuit pe teren după ce a învins-o la mare luptă, vineri seară, pe Jaqueline Crisian (România, 83 WTA), scor 6-7(4), 6-2, 6-3 în sferturi la Charleston.
La finalul meciului dintre Daria Kastkina și Jaqueline Cristian, în care românca a ținut-o în șah pe sportiva din Rusia, aceasta a făcut un gest neașteptat.
Așa cum cere tradiția la multe turnee de tenis, câștigătoarea trebuie să scrie un mesaj cu markerul pe camera de filmat, iar Kasatkina s-a gândit la iubita ei, patinatoarea Natalia Zabiiako.
Daria Kasatkina, gest neașteptat pentru iubita ei după meciul cu Jaqueline Cristian de la Charleston! Ce a făcut jucătoarea care s-a declarat lesbiană chiar pe teren
Daria Kasatkina și Natalia Zabiiako au împreună un canal de Youtube denumit „What the Vlog”, pe care jucătoarea de tenis a ținut să îl promoveze chiar pe teren, după meciul cu Jaqueline Cristian.
„Charleston forever (n.r. – Charleston pentru totdeauna). What the Vlog”, a scris Daria Kasatkina pe obiectivul camerei de filmat, după ce a câștigat maratonul cu Jaqueline Cristian.
Daria a făcut un gest frumos și pentru sportiva noastră, îmbrățișând-o la final. Kasatkina nu a uitat că Jaqueline a suferit o accidentare gravă la genunchi, în precedentul meci direct, la Doha 2022, iar acum a îmbărbătat-o pe bucureșteancă.
Daria Kasatkina a câștigat aprecierea comunității LGBT după ce și-a dezvăluit orientarea sexuală
Daria Kasatkina, cea care este însoțită la toate turneele de iubita ei, a avut curajul de a-și dezvălui orientarea sexuală, în ciuda abuzurilor suferite de persoanele LGBT în societatea din Rusia.
„Dacă am o iubită acum? Da! Nu am vorbit niciodată atât de deschis despre asta, în fața unei camere. Dar acum mă simt bine. Să te ferești pentru un timp atât de îndelungat e complicat. Trebuie să fii împăcat cu tine, ăsta e singurul lucru care contează”, a dezvăluit Daria Kasatkina în urmă cu doi ani.
Kasatkina a fost lăudată de reprezentanții comunității LGBT pentru curajul ei: „Este pentru prima dată în istoria noastră când apare o vedetă incontestabilă a sportului de talia Kasatkinei și recunoaște că este lesbiană. În Rusia lui Putin sportul este întotdeauna politic. Kremlinul luptă pentru o unitate completă în societate în timpul războiului. Dacă văd că un atac asupra minorităților sexuale va stârni discuții și dezbateri aprinse, liderii ruși se vor gândi de două ori înainte de a lansa unul. De aceea, apariția Kasatkinei are puterea reală de a preveni noi campanii homofobe”, a spus Igor Kochetkov, un reprezentant al rețelei LGBT Network, pentru The Guardian.