Simona Halep (27 de ani, 1 WTA) nu va beneficia de sfaturile lui Darren Cahill la turneul WTA de la Moscova, ultimul înaintea Turneului Campioanelor, iar luni a dat o declarație prin care s-a pus pe aceeași lungime de undă cu antrenorul de la Antipozi.
În pauza dintre sezoane, oficialii din tenis se vor întruni pentru a discuta pe seama regulii on court coaching, care le permite jucătoarelor să-și cheme antrenorul pe teren la toate turneele, mai puțin la cele de Grand Slam, iar opinia lui Halep a fost cât se poate de clară: „Din punctul meu de vedere, este mai bine să fii singură pe teren, să decizi singură tactica din timpul meciurilor. Aș prefera să fiu doar eu și adversara mea și să ne rezolvăm problemele pe teren”, a spus Simona, luni, în cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o înaintea debutului la Moscova, contra Anastasiei Pavlyuchenkova, într-un meci programat miercuri.
La începutul lunii septembrie, după o întâlnire cu numele importante din tenis, Darren Cahill a exprimat aceleași gânduri: „Cred că on-court coaching-ul are beneficii foarte mari, dar la turneele de Grand Slam este foarte important ca jucătoarele să-și rezolve singure problemele. Cred că în ultimii ani am făcut tot mai puține on-court coaching-uri cu Simona, tocmai din acest motiv, iar ea se descurcă din ce în ce mai bine”, a punctat Darren Cahill, citat de „The Times”.
Organizatorii de la Wimbledon s-au opus și ei, susținând că „e o regulă greșită”, dar mai ales că: „la simplu esti pe cont propriu și te descurci singur”. Cei pro adoptării acestei modificări a regulamentului au fost de la US Open sau Roland Garros. Cert e că deocamdată nu s-a ajuns la un numitor comun, dar după o nouă ședință ce va avea loc în iarnă, regula s-ar putea aplica de la anul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER