Imediat după ce Simona Halep a învins-o pe Elise Mertens, scor 6-4, 6-4, și s-a calificat în sferturile de finală de la Australian Open 2020, Darren Cahill a vorbit despre colaborarea cu sportiva din România și a oferit mai multe detalii din interior.
Antrenorul australian a dezvăluit cum a reacționat fiica sa în momentul în care el a decis să nu mai colaboreze cu Simona Halep și susține că fostul lider mondial a reușit să schimbe niște lucruri pe parcursul timpului care au ajutat-o în carieră.
„Pun prea multă presiune pe ea? Eu cred că este la fel, sincer. Vorbim la fel, chiar și anul trecut atunci când nu lucram împreună. Așa cum am mai spus, ea este parte din familia mea. Am mai spus această poveste despre cum am crezut că fac cel mai bun lucru pentru familia mea și să-mi iau o pauză de 12 luni. Am ajuns acasă și le-am spus, salut, copii, o să-mi iau un an de pauză, o să fiu mai mult prin preajmă. Fiica mea a început să plângă. Credeam că este foarte fericită, dar ea era supărată că o abandonez pe Simona. Atât de mult înseamnă pentru familia mea”, a spus Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep.
„În ce mă privește relația este la fel. Ea este în continuare la fel de nervoasă pe teren, așa cum a fost mereu, dar învață să managerieze astfel de momente. Astăzi, la un moment dat, a existat o minge interesantă. Simona din trecut ar fi lăsat totul să treacă, dar acum a refuzat să renunțe. Astea sunt lucrurile care mă fac mândru de ea, luptă atunci când unele chestiii îi sunt împotrivă. Asta este marea schimbare la ea pe care am văzut-o în ultimii doi-trei ani”, a mai zis antrenorul care a revenit alături de Simona Halep la finalul lui 2019.
„Da, mă bucură schimbarea WTA. Eu sunt pentru respectarea tradițiilor. Sunt bătrân. Așa că iubesc tradițiile tenisului, felul în care încerci să rezolvi 1 la 1. Evoluăm ca sport. Am postat de curând un clip cu cei doi copii ai mei în timp ce se uitau la Kyrgios. Săreau ca niște nebuni preț de 10 minute. Am adorat momentul. Am crezut că despre asta este vorba. Asta este tenisul până la urmă, aducem generațiile tinere în joc, să se distreze. Și antrenatul face parte din asta. Cred că putem înainta. Chiar și astăzi, dacă mi-ar fi fost permis să antrenez, veți rămâne surprinși de cât de puțin ar antrena un antrenor dacă ar avea voie. Dacă ai putea să faci lucrul acesta, ar fi o simplă propoziție. Hei, Simona, ține linia. Ok, asta înseamnă să antrenezi. Acesta ar fi fost mesajul de astăzi pentru ea pentru că se clătina puțin. Este ceva foarte simplu care poate face diferența pentru jucători”, a mai spus Cahill.
„Chiar și înainte să ajungem la acest turneu, toată lumea vorbea. Ei bine sunt 15-20 de jucătoare care pot câștiga competiția. Este adevărat. Toată lumea o poate face. Simona va fi la fel de nervoasă în jocul următor ca în precedentul. Artemon a văzut schimbările Simonei. Imediat după ce elimini toate lucrurile pe care le face pe teren și îi vezi emoția și focul acela românesc pe care îl are și tot ce poate să facă pentru a câștiga, iubește jocul, iubește să concureze. Fiecare jucător trebuie să-și găsească țelul.
Atunci când Simona era pe locul 60 în lume a înțeles, asta e ceea ce vrea să facă, nu ar vrea să fie în niciun alt loc de pe pământ. Iubește să joace, iubește competiția, să lupte. Poate că uneori îți dă senzația că nu îi place, dar iubește lucrul acesta. Unul dintre lucrurile tari la ea este că dacă se întâmplă să piardă una din bătălii, la 10 minute după meci, este în regulă, e ok și gata pentru următorul joc”, a zis Cahill
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER