David Ferrer s-a calificat în semifinale la Roland-Garros
Tenismanul spaniol David Ferrer, cap de serie numărul 4, s-a calificat, marți, în semifinale la Roland-Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiției.
Ferrer l-a învins, în sferturile de finală, cu scorul de 6-2, 6-1, 6-1, pe compatriotul său Tommy Robredo, al 32-lea favorit al competiției.
În semifinale, David Ferrer îl va întâlni pe francezul Jo-Wilfried Tsonga, cap de serie numărul 6, care l-a eliminat pe elvețianul Roger Federer, al doilea favorit al competiției, scor 7-5, 6-3, 6-3.