De pus în ramă! Mihaela Buzărnescu e regină la San Jose, după o evoluție electrizantă, 6-1, 6-0, în finala cu Maria Sakkari. Discursul unei campioane care și-a îndeplinit două vise în aceeași zi: „Sunt foarte fericită că voi fi pe posterul turneului!” + mesajul transmis de Simona, la cinci minute după meci

Mihaela Buzărnescu (30 de ani, 24 WTA) a câștigat primul trofeu WTA al carierei, după o evoluție entuziasmantă, 6-1, 6-0, cu Maria Sakkari (Grecia, 49 WTA), în finala competiției Premier de la San Jose (Statele Unite ale Americii).

Venită în State după o săptămână în care nu s-a antrenat și s-a adaptat greu diferenței de fus orar, „Miki” pur și simplu și-a spulberat adversara din finală și a avut nevoie de doar 75 de minute pentru a intra în istorie. Agresivă de la primul punct, intrată mult înaintea liniei de fund pentru a-și lansa fie forehand-ul în cross, fie backhand-ul foarte sigur, românca a început la superlativ, cu o serie de cinci game-uri câștigate de-a lungul căreia a transformat-o pe Maria într-un simplu spectator. În încercarea de a opri ritmul galopant al româncei, Sakkari a cerut intervenția antrenorului, dar sfaturile primite nu au ajutat-o decât să pună pe tabelă game-ul de onoare. 6-1 Buzărnescu, în 40 de minute, și visul Mihaelei e la un set distanță!

La fel de calmă pe început de set doi, Buzărnescu a făcut ce a vrut cu forehand-ul lovit cu mâna stângă, a început cu break, l-a consolidat după un game lung, iar drumul a fost cât se poate de ușor. Sakkari, aflată, de asemenea, la prima mare finală a carierei, s-a prăbușit sub presiunea scorului și a „ciocanelor” trimise de Mihaela: break în game-ul al treilea, game sigur pe serviciu urmat de un alt break și momentul adevărului venea după mai puțin de 70 de minute. La patru mingi de o performanță fantastică, a doua cea mai bună jucătoare de tenis a României și-a păstrat emoțiile în frâu, a închis, cu un as, la prima minge de meci, iar anii de muncă, accidentările și toate momentele grele au fost date uitării. Mihaela Buzărnescu e campioană, în premieră! Și nu oriunde, ci la un turneu de categorie Premier, primul din US Open Series.

A fost a treia finală jucată de Miki în carieră și în acest an, după cele pierdute cu Elise Mertens, la Hobart, în Australia, și cu Petra Kvitova, la Praga, în Cehia.

Pentru primul trofeu al carierei, Mihaela va primi 136.695 de dolari, dar și 470 de puncte care o vor duce pe locul 20, cel mai înalt al carierie. Un alt scop declarat a fost atins!

Discurs de pe cele mai înalte culmi și mesajul unei alte campioane

La finalul a doar 75 de minute în care a impresionat prin jocul său, Mihaela și-a păstrat clasa și la interviul de după meci. A felicitat-o pe Sakkari pentru evoluția din această săptămână, le-a mulțumit sponsorilor și nu a uitat de perioada în care atât ea, cât și adversara ei jucau în străfundurile tenisului, în turneele ITF: „Felicitări, Maria, pentru o săptămână grozavă! Ești atât de tânără, ai tot viitorul înainte. Îmi aduc aminte că acum câțiva ani jucam împreună în turnee futures și aș dori să ne mai întâlnim în viitor. Sunt foarte fericită că voi fi pe posterul turneului anul viitor, e ceva uimitor pentru mine. Le mulțumesc fanilor, sponsorilor, organizatorilor, supervisorului, arbitrilor și copiilor de mingi, îmi pare rău că nu a fost o jucătoare din Statele Unite ale Americii. Apreciez tot ce face WTA-ul pentru tot ce face, e o diferență mare față de circuitul ITF. Vreau să le mulțumesc sponsorului meu, Cotnari, familiei și antrenorului meu. Vă mulțumesc tuturor, chiar nu știu ce să spun mai mult!”, a spus Mihaela, la finalul meciului pe care l-a dominat la toate capitolele importante (11-7 la lovituri câștigătoare, 32-34 la greșeli neforțate, 61% – 51% la procentajul primului serviciu și 79% – 54% la procentajul punctelor câștigate cu prima minge).

Iar prima care a felicitat-o pe Mihaela pentru performanța senzațională a fost Simona Halep: „Sunt atât de fericită pentru tine! Bine ai venit în top 20”, a scris liderul mondial, pe twiiter.

 

Publicat: 06 08. 2018, 01:40
Actualizat: 06 08. 2018, 03:17