Debut cu două momente „la limită” pentru Halep! Simona s-a enervat când adversara a ieșit de pe teren, apoi a trecut prin clipe grele. FOTO și VIDEO | Glezna a „cedat” și liderul mondial a oferit imagini teribile

Meciul de debut al Simonei Halep la Australian Open, contra australiencei de 17 ani Destanee Aiava, a conținut două momente aparte.

După șapte game-uri jucate la superlativ, în care a fost agresivă, a pus presiune pe liderul mondial și a condus cu 5-2, Aiava a reușit s-o enerveze pe Simona. La capătul unui joc de 11 minute, în care a salvat trei mingi de break ale Simonei, australianca a cerut intervenția medicului pentru probleme musculare și a plecat de pe teren pentru a primi îngrijiri medicale.

A fost momentul în care Simona s-a enervat și a început să protesteze față de decizia arbitrei de scaun de a-i permite adversarei să părăsească Arena Centrală din complexul de la Melboune.

Vizibil nemulțumită, Halep a parlamentat minute bune, dar, în cele din urmă, nu a avut decât să aștepte revenirea lui Aiava pe teren, petrecută după minute bune. La întoarcerea adversarei, Simona a salvat un game crucial, la 2-5, a reușit break-ul la 3-5 și a împins setul în tiebreak, unde a câștigat greu, cu 7-5.

Simona, în lacrimi!

Odată setul câștigat, lucrurile au intrat în ordine pentru constănțeancă, dar un alt moment i-a pus în pericol concentrarea și sănătatea. La 1-0 pentru Simona și 30-0 pentru Aiava pe serviciul său, în setul doi, Halep a călcat greșit și s-a prăbușit sub durere. Imediat, doctorul și-a făcut apariția pe teren pentru a-i acorda ajutor Simonei, care a reușit să treacă peste evenimentul neplăcut. Totuși, imaginile cu durerile groaznice ale Simonei nu arată deloc bine!


 

— That Dude (@cjzer0) January 16, 2018

În cele din urmă, după o oră și 53 de minute, un set câștigat la limită și un al doilea aproape perfect, Simona s-a calificat în turul al doilea, după 7-6 (5), 6-1 cu Destanee Aiava, iar următoarea adversară va fi canadianca Genie Bouchard (locul 112 WTA).

 

Publicat: 16 01. 2018, 08:30
Actualizat: 16 01. 2018, 14:00