Debut fabulos pentru Grigor Dimitrov la Turneul Campionilor. Lovituri sclipitoare, emoții cu carul și un nou examen parțial trecut la capitolul mental
„Nu voi minți, am avut emoții. pentru că era primul meu meci acolo„, a spus Grigor Dimitrov. La 26 de ani, tânăra speranță ajunsă după ani de așteptări neconfirmate o bombă cu explozie întârziată în circuitul ATP, a făcut spectacol în O2 Arena. Primul bulgar calificat la Turneul Campionilor în 48 de ani a fost jucătorul care a avut un plus la capitolul strălucire pe teren, în fața lui Dominic Thiem – cu doi ani mai tânăr, dar deja cu rezultate mai bune decât „Grisha”.
Dimitrov a început meciul cu loviturile calibrate, câștigând net bătălia reverurilor. A lovit decisiv din primul game, a reușit retur câștigător de la prima tură de lansare a lui Thiem și, din game-ul patru, reușea deja o lovitură amortizată care concura la secțiunea „execuția zilei”. Pentru Dimitrov, aventura la Londra a început degajat, cu un quizz despre una dintre trupele de băieți care au scris istorie în muzica anilor ’90.
Nici cu această ocazie nu a scăpat de comparația cu Roger Federer, iar îndemânarea pe care a arătat-o devreme în meciul cu Thiem l-a repus în termeni de comparație cu cel mai titrat jucător din istoria ATP Finals.
Jocul lui Dimitrov a atras laude, pus și mai mult în valoare de paloarea evoluției lui Thiem. Austriacul a stat mult la început de meci cu procentajul la primul serviciu la 29%, apoi a urcat timid. Intensitatea schimburilor a crescut, însă mare „merit” în apariția decisivului i-a revenit tot lui Dimitrov, care s-a clătinat și a dat drumul robinetului de erori pe final de set doi, în condițiile în care Dominic Thiem nu și-a atins maximul.
Imitând parcă sinusoida care i-a descris tot timpul cariera lui Grigor Dimitrov, meciul a ajuns la cote dramatice în decisiv – Dimitrov a reușit o nouă lovitură de generic, fix la minge de break, dar s-a împotmolit când a trebuit să servească la 5-4. Scenariul de la Madrid, când în fața aceluiași adversar Dimitrov a irosit cinci mingi de meci și apoi a pierdut meciul, părea că se repetă deși omul cu reușitele mai clare, omul cu pumnii trimiși mai vârtos fusese Grigor. „Sincer, m-am gândit mai mult la meciul cu Isner de la Paris, și, clar, mi-am spus – nu, nu din nou!„
Dimitrov a avut nevoie de cadourile lui Dominic Thiem, un jucător care s-a stins pe hard în 2017, cu un palmares frumos pe zgură, dar un 1-13 în meciurile pe hard contra tenismenilor din Top 10 și care a arătat semne de frustrare pe teren. De două duble greșeli consecutive, de o dreaptă ratată net de austriac după ce serviciul său ratase de două ori ținta la prima minge de meci. Dimitrov s-a impus cu 6-3, 5-7 și 7-5.
„Sunt recunoscător că am reușit să câștig acest prim meci la Turneul campionilor, mai ales de o asemenea manieră. Nu este ușor să joci prima dată aici. Nu este ușor de loc. la fiecare meci, vreau victorie, sută la sută, pentru mine, ca să pun în practic tot ceea ce am lucrat„, a conchis Dimitrov. Fanii, rămân recunoscători pentru bijuteriile trimise de bulgar de-a lungul celor două ore și 19 minute de joc. Cel mai probabil în meciul doi – dacă Nadal îl învinge pentru a treia oară în an pe David Goffin, se profilează un meci fantastic, împotriva liderului mondial. Grigor Dimitrov are misiunea de a nu dispărea și de a găsi resurse pentru un nou meci mare împotriva spaniolului care i-a smuls cu greu victoria la Australian Open. Dimitrov mai confirmă o dată în circuit, însă la un examen parțial. La examenele mari încă stă cu restanțe.