Decizia finală a arbitrilor din tenis, după scandalul provocat de Serena: „Pot băga mâna în foc, am vorbit cu colegii!”

Arbitrii de scaun din circuitul WTA nu vor să boicoteze meciurile Serenei Williams, așa cum anunțase presa internațională la puțin timp după scandalul din finala feminină de la US Open 2018, când Carlos Ramos a fost atras de Serena Williams într-o situație unică în istoria sportului alb.

Zvonurile privind o măsură drastică împotriva marii campioane americane au fost lansate de americanii de la The Times, care au vorbit despre un boicot în cazul în care Serena nu-și va cere scuze pentru cele petrecute în ultimul act de la Flushing Meadows. Însă poziția arbitrilor din circuit e cu totul și cu totul alta, iar fostul lider mondial nu va avea niciun fel de problemă: „Aș băga mână în foc că știrea nu a venit din partea arbitrilor. Pot fi comentarii făcute în cercuri restrânse, apropiate de arbitri, dar nu de către oamenii care oficiază meciuri în circuitul profesionist, care sunt arbitri profesioniști. Mă îndoiesc de asta. Am vorbit cu colegii și nu cred că boicotul e real”, a declarat Felix Torralba, fost arbitru din Spania, completat de Enric Molina, unul dintre cei mai apreciați oficiali din tenis, care a răspuns cu „slabe șanse”, când a fost întrebat despre această posibilitate.

Marți, publicația The Times a vorbit despre ideea arbitrilor de a nu se mai prezenta la meciurile Serenei ca urmare a celor întâmplate în finala cu Naomi Osaka.

Publicat: 13 09. 2018, 09:39
Actualizat: 13 09. 2018, 09:40