Decizia organizatorilor de la Roland Garros, după ce Irina Begu a lovit cu racheta un copil aflat în tribune | VIDEO

Românca Irina Begu (31 de ani, locul 63 WTA) a reușit să se califice în turul al 3-lea de la Roland Garros, în urma unui meci intens cu Ekaterina Alexandrova (27 de ani, locul 31 WTA), cu scorul de 6-7 (3), 6-3, 6-4.

În timpul meciului, din cauza nervilor, jucătoarea noastră a avut un gest șocant. A dat racheta de pământ, iar aceasta a ricoșat și a lovit un copil aflat în tribună. Deși gestul nu are nicio scuză, iar Ekaterina Alexandrova a cerut descalificarea adversarei, Begu a scăpat fără sancțiuni majore.

Părinții copilului au privit incidentul ca pe ceva minor, fiind fericiți că micuțul a scăpat nevătămat. El doar a fost șters de rachetă și a plâns din cauza sperieturii.

Decizia organizatorilor de la Roland Garros, după ce Irina Begu a lovit cu racheta un copil aflat în tribune

În acest context, organizatorii de la Roland Garros au decis să-i ofere sportivei noastre doar un avertisment.

„După ce și-a pierdut serviciul (la 0-2 în setul 3), în timp ce mergea spre banca sa, Irina Camelia Begu a dat cu racheta de pământ în apropierea băncii și aceasta a ricoșat în zona spectotorilor. Racheta a aterizat în tribună și l-a șters pe un tânăr spectator.

După ce inițial s-a speriat, spectatorul s-a dovedit a fi ok. Supervizorul Grand Slam-ului a discutat cu părinții care erau cu fiul lor și aceștia au confirmat că acesta era nevătămat. Conform procedurilor, un avertisment pentru comportament nesportiv i-a fost acordat jucătoarei”, au transmis reprezentanții Roland Garros într-un comunicat de presă.

 

Publicat: 27 05. 2022, 09:20