Decizie fără precedent luată de Rafa Nadal (37 de ani – 664 ATP), în vederea participării sale la Australian Open 2024. Anunțul momentului despre sportivul spaniol a fost făcut de către un ziarist portughez.
În urmă cu doar câteva zile, ibericul și-a anunțat în mod public revenirea în circuitul de tenis masculin și a dezvăluit numele primului turneu la care va lua parte după accidentare.
În prima zi a lunii decembrie, Rafael Nadal și-a luat fanii prin surprindere cu o postare pe rețelele de socializare și a anunțat că revine oficial pe terenul de tenis, numind totodată și primul turneu la care va lua parte.
Este vorba despre competiția ATP 250 de la Brisbane, care este programată să se desfășoare în intervalul 31 decembrie 2023 – 7 decembrie 2024. Turneul va reprezenta o ocazie bună pentru Rafa Nadal de a-și intra în formă, în vederea primului Grand Slam al anului 2024, Australian Open, care va începe pe 14 ianuarie și se va încheia pe 28 ianuarie.
Cum și-a anunțat deja revenirea în circuit, Rafael Nadal este ocupat acum să își facă planul pentru următorul sezon, cel care, după cum a anunțat chiar el, ar putea fi ultimul al carierei.
În ceea ce privește Australian Open, Rafa Nadal poate răsufla ușurat, chiar dacă în clasamentul ATP ocupă în prezent poziția 664! În mod normal, locul din clasament nu i-ar permite să ia parte la turneul de Grand Slam de la Melbourne și ar avea nevoie de un wildcard din partea organizatorilor. Totuși, nu este cazul lui Nadal. Potrivit ziaristului și comentatorului portughez Jose Morgado, ibericul va putea apela la regula clasamentului protejat, care le permite jucătorilor accidentați sau sportivelor aflate în concediu de maternitate să își „înghețe” clasamentul.
În clasamentul protejat, Rafael Nadal ocupă numărul 9 ATP, astfel că nu are nicio emoție în privința prezenței sale la Australian Open 2024.
Conform aceleiași surse, nu doar Rafael Nadal a anunțat că va apela la regula clasamentului protejat. Marin Cilic, Denis Shapovalov, Milos Raonic Soonwoo Kwon, Jiri Vesely și Attila Balazs vor concura la Australian Open 2024 mulțumită aceleiași reguli de care profită și legendarul tenismen iberic.
Nadal using protected ranking for the Australian Open so no wild card needed there. More players using PR in the Men’s Singles list there: Marin Cilic (#21) Denis Shapovalov (#27) Milos Raonic (#33) Soonwoo Kwon (#80) Jiri Vesely (#94) And… Attila Balazs (#101). — José Morgado (@josemorgado) December 4, 2023
Nadal using protected ranking for the Australian Open so no wild card needed there.
More players using PR in the Men’s Singles list there: Marin Cilic (#21) Denis Shapovalov (#27) Milos Raonic (#33) Soonwoo Kwon (#80) Jiri Vesely (#94) And… Attila Balazs (#101).
— José Morgado (@josemorgado) December 4, 2023
Rafael Nadal este nerăbdător să revină în competiții și le-a transmis un mesaj special suținătorilor săi prin intermediul rețelelor de socializare:
„Salutare tuturor! După un an de stat departe de competiții, a venit timpul să mă întorc! Voi fi la Brisbane în prima săptămână a lunii ianuarie! Ne vedem acolo!”, a transmis Rafael Nadal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER