Ați fost „regele zgurii” înaintea lui Rafael Nadal? Răspunsul memorabil dat de Ilie Năstase: „Nadal parcă are rachetă spaghetti. El și când se va lăsa de tenis…” | EXCLUSIV
Ilie Năstase, primul lider mondial din tenis, a fost și el un specialist al zgurii și a comentat într-un stil original performanța reușită recent de Rafael Nadal.
Rafael Nadal (34 de ani) este supranumit „regele zgurii”, statut recunoscut până și de rivalul Novak Djokovic (33 de ani) după finala de la Roland Garros 2020, câștigată de spaniol cu 6-0, 6-2, 7-5. Dar puțini știu că primul „rege al zgurii” a fost Ilie Năstase.
Ilie Năstase, pe locul 5 în clasamentul campionilor pe zgură: „Rafael Nadal și când se va lăsa de tenis tot va vrea să câștige”
Năstase (74 de ani) a dominat suprafața roșiatică la vremea sa, câștigând nu mai puțin de 30 de titluri pe zgură! Românul ar fi avut un număr de trofee aproape dublu dacă s-ar fi contabilizat rezultatele obținute înaintea Erei Open, care a început în 1968. „Nasty”, aflat la egalitate cu Bjorn Borg, mai este întrecut de doar 4 jucători în topul campionilor pe zgură: Manuel Orantes (Spania) – 31 de titluri, Thomas Muster (Austria) – 40 de titluri, Guillermo Vilas (Argentina) – 49 de titluri, și Rafael Nadal (Spania), recordman absolut, cu 60 de titluri. ProSport a vorbit cu Ilie Năstase pe marginea ierarhiei în care ocupă un loc fruntaș.
Știți cumva câte titluri aveți pe zgură?
Eu, de fapt, am mai multe titluri câștigate, vreo 90 și ceva în total și mi-au acordat 58, doar pe cele din Era Open. Dar pe zgură nu știu… Măcar am câștigat și unul pe iarbă, la US Open (râde). Turneul din America se juca pe iarbă la vremea acea.
Aveți 30 de trofee pe zgură, cele mai multe din anii ’70. Se poate spune că ați fost „regele zgurii” înaintea lui Nadal?
Da? Nu știam asta, nici nu m-am gândit. Mă bucur! Nadal e special pentru că are o dorință de a câștiga. El și când se va lăsa de tenis, tot va vrea să câștige. Iar loviturile lui… mingile din ziua de azi sunt mai umflate, sar sus. Iar el imprima un top spin, ca și cum ar juca cu racheta aia spaghetti, cu care am jucat eu, cu dublu racordaj. Sărea mingea la 3 metri, trebuia să faci niște salturi să dai în minge. El cam asta face, imprimă un efect foarte mare la minge.
Povestea rachetei „spaghetti”: Vilas a ieșit de pe teren în meciul cu Năstase, în semn de protest
Care este povestea rachetei despre care vorbiți?
M-au lăsat să joc un turneu cu ea, iar a doua săptămână, la Paris, mi-au interzis-o! M-am enervat că am jucat cu unul care m-a bătut cu 7-6 în decisiv și am luat și eu racheta să văd cum merge. I-am bătut pe toți, iar Vilas cred că a abandonat la 2-0 la seturi că nu mai putea.
Denumită ”spaghetti” datorită aspectului ei, racheta cu două rânduri de corzi a fost creată de germanul Edwin Fischer. Corzile erau suprapuse și intercalate, iar din acest motiv mingea ”zbura” într-un mod ciudat, cu 60% mai mult decât în mod normal, mai ales la loviturile liftate. În 1977, Ilie Năstase l-a învins pe Guillermo Villas, jucătorul momentului, în ultimul act de la Aix-en-Provence. La scorul de 2-0 pentru Năstase, argentinianul s-a retras de pe teren, protestând față de folosirea rachetei spaghetti.