Deja-vu în Fed Cup! România – Canada, în primul tur al Grupei Mondiale II. Meciul se va juca în România
Echipa națională de tenis feminin a României, desemnată cap de serie la tragerea la sorți a meciurilor din primul tur al Grupei Mondiale II a Fed Cup, va juca în această fază a competiției cu selecționata Canadei, s-a stabilit, miercuri, în urma tragerii la sorți de la Londra.
Confruntarea va avea loc în perioada 10-11 februarie 2018, în România, după ce ultima întâlnire dintre cele două naționale s-a disputat la Montreal, în 2015. România s-a impus atunci cu 3-2.
Cele mai importante jucătoare canadiene sunt Eugenie Bouchard, locul 87 WTA, Francoise Abanda, locul 115 WTA, și sportiva de origine română Bianca Andreescu, locul 158 WTA.
„Este ceea ce mi-am dorit de la această tragere la sorți și mă bucur foarte mult că vom juca acasă. Este foarte important pentru noi acest lucru, și sper ca în februarie toate fetele să fie sănătoase și pregătite să joace acest important meci. Tenisul românesc are acum o generație excepțională de jucătoare și suntem capabili să oferim românilor, pe care îi doresc în număr foarte mare alături de noi, încă o victorie frumoasă”, a declarat antrenoarea echipei de Fed Cupa a României, Alina Tecșor, pentru site-ul frt.ro.