Del Potro, în mare formă: s-a impus în finala de la Washington în fața lui Isner
Juan Martin Del Potro ajunge încet-încet la forma care l-a consacrat în 2009, când se impunea surprinzător la US Open, singurul său turneu de Grand Slam din carieră. Cap de serie numărul unu și locul 7 ATP, argentinianul a câștigat, duminică noapte, turneul de la Washington, dotat cu premii în valoare totală de 1.546.590 de dolari.
Del Potro l-a învins, în finală, cu scorul de 3-6, 6-1, 6-2, pe americanul John Isner, al optulea favorit al competiției și poziția 20 în ierarhia mondială. În ciuda faptului că s-a întins pe durata a trei seturi, partida a fost una extrem de scurtă, durând doar o oră și 29 de minute.
Argentinianul a cucerit pentru a treia oară turneul de la Washington, după ce s-a mai impus în capitala Statelor Unite ale Americii în 2008 și 2009.
Juan Martin Del Potro, în vârstă de 24 de ani, a obținut al 15-lea titlu din carieră și al doilea în acest an, după cel de la Rotterdam.
„E incredibil. Sunt atât de fericit să câștig încă o dată aici. Întotdeauna e fantastic să te impui într-un turneu, dar acesta e cu atât mai special. E primul meu turneu pe hard după Wimbledon, acum aștept cu nerăbdare turneele de la Montreal, Cincinnati și US Open.”, a declarat „DelPo”
4-0 este acum scorul întâlnirilor directe dintre Del Potro și Isner, americanul bifând aseară abia primul set câștigat
8 victorii în ultimele 10 partide a obținut Isner