Descoperire șocantă a britanicilor! De ce alergie ar suferi Emma Răducanu: „I-a apărut o erupție pe piele!” FOTO

Emma Răducanu (Marea Britanie, 19 ani) s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Washington, după 7-6(5), 7-6(4) cu Maria Camila Osorio Serrano (Columbia, 20 de ani), dar sportiva de origine română se confruntă cu o problemă de sănătate neobișnuită!

Emma Răducanu a solicitat un time-out medical în timpul meciului cu Maria Camila Osorio Serrano, din cauză că i-a apărut o erupție pe palmă.

Jurnaliștii britanici au lansat o teorie șocantă, spunând că Emma, campioană la US Open anul trecut, ar fi alergică la racheta ei de tenis.

Descoperire șocantă a britanicilor! De ce alergie ar suferi Emma Răducanu: „I-a apărut o erupție pe piele!”

Având în vedere că nu este prima oară când Emmei Răducanu îi apar bășici în palmă, în timpul unui turneu de tenis, jurnaliștii de la The Telegraph speculează că jucătoarea ar putea fi alergică la materialul din care este confecționată racheta ei! La fel ca și Simona Halep, Emma Răducanu folosește o rachetă marca Wilson.

Emmei Răducanu i-a mai apărut o erupție în palmă atât la Australian Open, cât și în Billie Jean King Cup în 2022, așa că fanii numărului 10 WTA s-au îngrijorat. La Washington, Răducanu a reușit totuși să închidă meciul din optimi în minimum de seturi! Pentru un loc în semifinale, ea se va duela cu Ludmilla Samsonova (Rusia, 60 WTA).

Ce dezvăluiri au mai făcut britanicii despre Emma Răducanu

Recent, presa din Marea Britanie a mai făcut o dezvăluire interesantă despre Emma Răducanu! Bunica ei din București, fostă profesoară, își dorește foarte mult ca nepoata ei să își continue studiile la Universitatea Cambridge: „Știu că ea vrea să meargă la facultate și să studieze economia atunci când va avea timp. Universitatea Cambridge i-a oferit posibilitatea de a face cursuri acolo. Ei au spus că e binevenită oricând. Este și dorința mea, dar și a ei să-și continue studiile.

Va face și tenis și facultate, dar trebuie să fie puternică pentru a putea să le facă pe ambele. Mereu și-a împărțit viața între studii și tenis. Are de gând să onoreze oferta universității cât de repede va putea. Banii vin și pleacă, dar educația nu dispare niciodată”, a spus Niculina Răducanu pentru Daily Mail.

Publicat: 05 08. 2022, 23:40