Deși n-a mai jucat de un an și nu are sponsor, Mihaela Buzărnescu donează pentru Spitalul Gerota! „Este o perioadă critică” | VIDEO
Mihaela Buzărnescu (120 WTA, 31 de ani) va dona o sumă de bani Spitalului Doctor Dimitrie Gerota din București, unde se tratează o mare parte din bolnavii cu coronavirus.
Sportiva din România donează în condițiile în care n-a mai jucat un turneu de aproape un an și nu are nici sponsor în această perioadă.
„Am ales să donez o sumă de bani către spitalul care a fost în linia întâi încă de la începutul apariției acestui virus. Foarte multă lume a fost afectată.
Cel mai mult mă sperie că putem să fim și noi afectați de acest virus, să ne îmbolnăvim sau să îi îmbolnăvim pe cei mai vârstnici din familia noastră. Doamne ferește! Se poate ajunge la mortalitate dacă nu se găsește un remediu pentru așa ceva. Pe de altă parte, și cariera noastră este dată peste cap. Nu mai putem participa la concursuri, nu mai avem unde să mergem să ne antrenăm. Sunt tot felul de lucruri care ne fac să ne stresăm și mai mult.
Consider că în această perioadă nu mai trebuie vorbim despre condiția financiară, ci despre cea umană. Mult sau puțin, important este să fim proactivi și să ne oferim ajutorul. Este o perioadă critică și este important să conștietizăm asta. Eu vin după aproape un an de pauză de competiții și știm cu toții că în clipa în care un sportiv se accidentează, sponsorii se retrag, dar tocmai pentru că știu ce înseamnă să fii pus în fața unor situații dificile am vrut să fac ceva pentru eroii noștri. Gândul meu este la doctorii bolnavi de la spitalul Gerota si la familiile lor. Pentru ei am vrut să mă implic așa cum am putut și sper, ca noi toți să conștientizăm cât de important este să-i ajutăm și să-i protejam.
In final aș vrea să mai adaug un gând bun pentru toți oamenii care sunt la fel de speriați și confuzi ca noi toți! Vom fi bine și împreună vom trece și peste această perioadă grea. Aveți grijă de voi și de cei dragi!”, a declarat Miki Buzărnescu pentru ProSport.
https://www.facebook.com/1757924777850272/posts/2254612558181489/?vh=e&d=n