Despărțire la câteva ore după eliminarea de la Turneul Campioanelor. După un salt de peste 100 de poziții, până în Top 5, schimbă antrenorul

Antrenorul olandez Raemon Sluiter a anunțat încetarea colaborării cu Kiki Bertens, la câteva ore după eliminarea numărului zece mondial de la Turneul Campioanelor 2019, informează WTA.

În vârstă de 41 de ani, Sluiter a fost antrenorul lui Kiki Bertens începând cu august 2015, preluând-o de pe locul 110 WTA. În 2018, ea a pătruns în premieră în Top 10, iar în 2019 a urcat până pe patru. În ultimele două sezoane, Bertens a jucat din postura de rezervă la Turneul Campioanelor, înlocuindu-le pe Simona Halep (2018, la startul grupelor) și pe Naomi Osaka (meciul doi în grupă în 2019).

Aș dori să îi mulțumesc lui Kiki pentru încrederea, munca asiduă și implicarea din ultimii patru ani. Îi doresc ei, lui Remko și Elisei tot binele pe mai departe. Vreau să le mulțumesc celor din WTA și tuturor colegilor mei antrenori. Viața poate fi grea pe circuit, dar am avut sentimentul că suntem în aceeași barcă„, a scris Sluiter pe contul oficial de Twitter.

Kiki Bertens se desparte de antrenorul care a dus-o de pe locul 110 pe 4 în WTA

Kiki Bertens a disputat un număr fabulos de 81 de meciuri de simplu în 2019, luând startul într-un număr record de 28 turnee. Campioană la Madrid și St. Petersburg, Bertens a pătruns pe lista scurtă de favorite la Roland Garros, însă a încheiat meciul din turul doi în lacrimi, simțindu-se rău și acuzând stări de amețeală și leșin. Bertens a încheiat similar și Turneul Campioanelor, abandonând în ultimul meci al Grupei Roșii.

Divergența din 2017 și răspunsul lui Kiki Bertens

Sluiter a amenințat că întrerupe colaborarea cu Bertens încă de la Turneul Campioanelor 2017, când Bertens a jucat în proba de dublu. Fostul număr 46 ATP a forțat-o pe Bertens să își maximizeze potențialul și să schimbe abordarea în carieră.

Sub comanda lui, Kiki a evoluat dintr-o specialistă a zgurii, într-o sportivă cu rezultate pe toate suprafețele. În 2018, Bertens a triumfat la Cincinnati, pe hard.

Sportiva de 1,82 m i-a răspuns antrenorului său, în mediul virtual.

„Uneori, trebuie să iei decizii dificile când crezi că asta te va face mai bună. Anul viitor nu voi mai lucra cu Raemon Sluiter. Vreau să îi mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru mine în ultimii patru ani. Am evoluat ca jucătoare și ca persoană. Fără tine, asta nu ar fi fost posibil. Mulțumesc pentru tot„, a scris Bertens.

Numărul zece mondial a anunțat, totodată, că în 2020 va lucra împreună cu Elise Tamaela, 35 ani, fostă jucătoare de Top 200 WTA. De asemenea, din echipa lui Kiki va face parte și iubitul ei, Remko de Rijke, ca fizioterapeut.

Kiki Bertens a jucat atât la Turneul Campioanelor, cât și la Turneul Elitelor de la Zhuhai (finalistă).

 

Publicat: 01 11. 2019, 16:29