Despărțire la nivel înalt în tenisul mondial. Nadal, fără Nadal!

Celebrul Rafael Nadal (31 de ani, 6 ATP)  nu va mai fi antrenat din 2018 de unchiul său Toni Nadal, scrie presa din Spania.

Anunțul a fost făcut de tehnician: „Mă voi concentra exclusiv pe academia noastră de tenis. Nu am avut niciodată neînțelegeri cu nepotul meu, relația noastră este excelentă în continuare!”. Toni Nadal îl pregătește din copilărie pe stângaciul care a ajuns la Australian Open până în finală. Rafael Nadal a câștigat de nouă ori titlul la Roland Garros, de două ori s-a impus la Wimbledon și US Open și o dată la Australian Open.

La vârsta de 8 ani, Rafael Nadal a câștigat un campionat regional de tenis pentru copii cu vârsta sub 12 ani, dar a fost de asemenea și un jucător promițător de fotbal. Toni Nadal și-a încurajat nepotul să joace cu mâna stângă, un mare avantaj în tenis, și să facă forehand-ul scurt cu ambele mâini. Când avea 12 ani, Nadal a câștigat campionate de tenis spaniole și europene în grupa sa de vârstă. Mergea regulat la antrenamentele de tenis, dar și la fotbal. La un moment-dat, tatăl său l-a pus să aleagă între tenis și fotbal pentru ca studiile sale să nu fie abandonate. Rafael a ales tenisul.

Articol scris de Elena Radu

Publicat: 11 02. 2017, 18:03
Actualizat: 11 02. 2017, 18:05