Despărțirea anului în tenis a venit ca un șoc: Paula Badosa anunță că l-a părăsit pe Stefanos Tsitsipas! „Am luat această decizie”
Prin intermediul unei postări pe care a realizat-o pe pagina ei de Instagram, Paula Badosa (26 de ani – 126 WTA) a anunțat că l-a părăsit pe Stefanos Tsitsipas (25 de ani – 8 ATP), alături de care a format un cuplu timp de aproximativ un an de zile.
Sportiva le-a oferit urmăritorilor ei toate detaliile separării și i-a asigurat pe fani că despărțirea dintre ea și Tsitsipas s-a produs în condiții plăcute. Totodată, Badosa a solicitat să îi fie respectată intimitatea în perioada imediat următoare.
E gata și cu povestea de iubire „Tsitsidosa”! Paula Badosa și Stefanos Tsitsipas nu mai formează un cuplu
În ultimul an de zile, Paula Badosa și Stefanos Tsitsipas au reprezentat poate cel mai mediatizat cuplu din lumea tenisului. Și asta nu pentru că ar fi singurii performeri din „sportul alb”, aflați încă în activitate, care se iubesc. Avem exemplul dintre Gael Monfils și Elina Svitolina, care sunt chiar și căsătoriți din anul 2021. De asemenea, mai sunt și multe alte exemple ce pot fi oferite.
Însă, Badosa și Tsitsipas și-au expus relația publicului larg pe cât de mult au putut și nu de puține ori au vorbit despre cât de bine se completează:
Nu suntem doar un cuplu, suntem suflete pereche. Așa ar trebui definită relația noastră. Foarte rar îți găsești sufletul pereche. Dacă o întrebi pe Paula, îți va spune același lucru. Suntem pe aceeași lungime de undă, e o conexiune spirituală, ne simțim”, declara Tsitsipas în trecut, spunând și că Badosa i-a schimbat viața în bine.
În ciuda celor menționate, după aproximativ un an de zile de relație, Paula Badosa și Stefanos Tsitsipas s-au despărțit. Separarea a fost anunțată de sportiva din Spania, prin intermediul unei postări realizate pe rețelele de socializare.
După o analiză atentă și multe momente adorabile petrecute împreună, Stefanos și cu mine am decis împreună să o luăm pe drumuri separate. Am împărtășit o călătorie plină de iubire și învățare și, ca doi prieteni ce își poartă un imens respect reciproc, am ales acum să mergem înainte separat”, se arată în debutul mesajului postat pe Instagram de Paula Badosa.
Cere să îi fie respectată intimitatea
În continuare, sportiva care a învins-o pe Simona Halep la Miami Open a ținut să mulțumească familiei și prietenilor pentru sprijinul pe care l-a primit în ultima perioadă. De asemenea, a solicitat public să îi fie respectată intimitatea în perioada imediat următoare:
Suntem recunoscători pentru sprijinul primit de la prietenii noștri, de la familii și de la toți cei care au făcut parte din povestea noastră. Pe măsură ce avansăm în acest nou capitol, continuăm să ne dorim unul altuia numai bine. Vă rugăm să ne respectați intimitatea în toată această perioadă și vă mulțumim pentru înțelegere și respect”, a adăugat Paula Badosa.
Până la această oră, Stefanos Tsitsipas nu a reacționat cu niciun mesaj după anunțul făcut de Badosa. Cei doi se vor întâlni, cel mai probabil, săptămâna aceasta, cu ocazia turneului de la Roma.