Detalii puțin știute despre cel poreclit „Valentin Ceaușescu”, mâna dreaptă a lui Becali și probabil viitorul socru al Simonei Halep

Relația dintre Simona Halep și Costa Sponte este aproape să se oficializeze. Chiar dacă cei doi au fost extrem de discreți în ceea ce privește viața lor privată, există semnale importante că în viitor relația se va transforma într-un mariaj.

Campioana noastră va avea așadar un soț conform tradiției machidonilor, și, chiar dacă se știu foarte puține amănunte despre el, un lucru e cert: are o avere mai mare decât Simona, care a câștigat deja doar din tenis aproape 9 milioane de dolari.

Cine e Teia Sponte?

Costa este fiul lui Teia Sponte, misteriosul om de afaceri aflat mereu în umbra lui Gigi Becali în ultimul deceniu. Născut la 27 septembrie 1959, în comuna Mihail Kogălniceanu din județul Tulcea, Teia Sponte este și el de origine aromână, aceeași seminție cu cea a familiei Becali și a familiei Halep. Totuși, în viața de zi cu zi Teia este exact opusul lui Gigi. Este extrem de discret, stilat și manierat, iar cei care îl cunosc spun că îi place atât de mult să stea în umbră încât a făcut o profesie din asta. „Seamănă puțin cu Valentin Ceaușescu de pe vremuri, dacă putem spune așa„, spun unii dintre cei mai vechi angajați ai clubului din Ghencea. În perioada în care Gigi a fost în închioare, Sponte s-a implicat foarte activ în viața echipei. N-a lipsit de la niciun meci și a purtat numeroase discuții în vestiar cu jucătorii, atât înaintea jocurilor, cât și la final. În trecut, Teia Sponte, un mare fan al Stelei din anii ’80, a fost cel care l-a convins pe Gigi Becali să-i ofere lui Gică Hagi șansa de a antrena în Ghencea, dar și cel care a încercat să-l determine pe latifundiar, după acel 3-5 cu Lyon din toamna trecută, să nu-i accepte demisia lui Marius Lăcătuș. Faptul că se bucură de încrederea oarbă a lui Gigi Becali a dovedit-o și episodul „Valiza”, când Teia Sponte a fost cel desemnat să se ocupe de cei 1,7 milioane de euro.

Puțini știu că Teia Sponte s-a implicat pentru prima oară în fotbal pe vremea când Gigi Becali încă nu reușise să devină acționar majoritar la Steaua. La începutul anilor 2000, Sponte a fost unul dintre finanțatorii Gloriei Buzău, în perioada în care echipa  reușea în numai doi ani să ajungă din „C” la barajul de promovare-retrogradare în Divizia A.

În acest moment, Teia nu ocupă o funcție oficială la club, dar el a făcut parte chiar și din conducerea administrativă! În aprilie 2007, Sponte era membru în CA al clubului. La finele lui aprilie 2007, Gigi Becali a demis întreg Consiliul de Administrație, iar numele lui Teia Sponte a devenit pentru prima dată public. Următoarea apariție media, Teia Sponte a avut-o în contextul scandalului „Valiza”, la finele campionatului din luna mai, adjudecat de CFR după partida cu cântec câștigată în fața rivalei „U”.


Dacă Becali a fost mereu interesat de viața publică, Teia a fost mult mai discret. Averile ambilor sunt însă impresionante

Afaceri dubioase

Cu o avere pe care mulți o consideră comparabilă cu a lui Becali, Teia a reușit în 2003 un tun imobiliar unde beneficiile sale ar fi fost evaluate la 70 milioane de euro! Teia Sponte ar fi primit, practic, în dar, de la fostul ministru al Agriculturii, din guvernul Adrian Năstase, zeci de hectare de teren în nordul Bucureștiului, la prețuri de 100 de ori mai mici decât cele oficiale de pe piață, așa cum Silvana Pătrășcanu a scris în revistaflacara.ro, în 2008.

Potrivit aceleiași surse, adevărata lovitură însă, Sponte ar fi dat-o în toamna lui 2004. Firma controlată de el ar fi fost împroprietărită cu 47 de hectare de pământ, după același mecanism, cu ajutorul unei colaborări cu politicienii aflați la acea vreme sub comanda lui Adrian Năstase. Terenul primit a fost mult sub-evaluat – la mai puțin de un euro metrul pătrat, față de 100, până la 200 de euro, cât valora pe piața liberă.

Publicat: 15 04. 2015, 08:22
Actualizat: 15 04. 2015, 08:23