Detaliul care o transformă pe Simona Halep într-o adevărată regină la Australian Open și care îi dă fiori adversarei Alize Cornet! Dovada că performanța româncei nu e o întâmplare
Simona Halep este favorită certă în fața lui Alize Cornet, mai ales că românca a prins a doua săptămână la Australian Open pentru al cincilea an la rând.
„Halep poate conta pe multă experiență în ultimele runde ale celor mai importante competiții. Ea a câștigat Roland Garros în 2018, Wimbledon, în 2019, dar a ajuns și în finală la Australian Open”, scriu cei de la ESPN.
Totuși, Alize Cornet, jucătoarea pe care Simona Halep trebuie să o învingă pentru a-și egala performanța reușită anul trecut la Australian Open, este revelația competiției de la „Antipozi”. După ce a produs șocul turneului și a eliminat-o pe Garbine Muguruza (Spania, favorită 3) în turul secund, scor 6-3, 6-3, Alize Cornet a învins un alt cap de serie, în turul trei, pe Tamara Zidansek (Slovenia, favorită 29), cu 4-6, 6-4, 6-2.
De ce Simona Halep are șanse mari să câștige Grand Slam-ul de la Australian Open
Simona Halep (România, 15 WTA) forțează calificarea în sferturile de finală ale turneului de Grand Slam de la Australian Open pentru al doilea an consecutiv, iar ESPN a subliniat că românca este pentru al cincilea an consecutiv în cea mai importantă săptămână de la Melbourne.
În plus, sursa citată a remarcat că niciuna dintre jucătoarele rămase în Grand Slam-ul de la Melbourne nu a câștigat 23 de titluri, atâtea câte a cucerit Simona Halep în carieră.
Simona Halep și-a asigurat un cec în valoare de 219.000 de dolari și 240 de puncte WTA.