Detaliul exploziv pe care Șarapova „a uitat” să-l spună: Maria a fost avertizată de cinci ori despre interzicerea Meldoniumului
Mulți au apreciat-o pe Maria Șarapova pentru franchețea cu care a recunoscut că a fost depistată pozitiv la un control anti-doping, dar se pare că rusoaica nu a fost chiar atât de sinceră cu fanii săi. Miercuri au ieșit la iveală noi informații cu privire la scandalul în care este implicată Maria, situația celei mai populare jucătoare de tenis din lume schimbându-se radical.
Șarapova, avertizată de cinci ori, cu o lună înaintea testului anti-doping
Cvintupla campioană de Grand Slam a fost avertizată despre interzicerea Meldoniumului de nu mai puțin de cinci ori, cu o lună înaintea testului anti-doping pe care l-a picat în ianuarie. Jurnaliștii de la The Telegraph relatează că Șarapova a fost prevenită de către WADA (Agenția Mondială Anti-Doping) prin informări regulate, transmise în perioada 3-29 decembrie 2015.
Detaliul respectiv nu a fost prezentat de „Masha” la conferința de presă organizată luni seară, spunând că a primit un singur mail de la ITF (Federația Internațională de Tenis), pe care a omis să-l deschidă. Informația care ar putea contribui la mărirea pedepsei ce îi va fi aplicată Mariei a fost confirmată de Dick Pound, fostul președinte al WADA: „Tuturor jucătorilor de tenis li s-au trimis notificări referitoare la acest lucru și ea are o echipă medicală undeva. Este o nechibzuință de nedescris”, a spus Pound.
Nu a știut că medicamentul se numește „Meldonium”?
Șarapova a dezvăluit că lua Meldonium de mai bine de 9 ani, pentru a-și trata o afecțiune cardiacă. Maria susține că nu avea cunoștință despre denumirea de „Meldonium” inclusă pe lista oficială a substanțelor interzise, ea folosind pilule ce se numeau „Mildronate”. De fapt, medicamentul utilizat în mod normal pentru circulația sângelui, este unul și același, iar lipsa de informare a sportivei, dar mai ales a staff-ului ei, pare halucinantă.
Meldoniumul a fost inclus pe lista substanțelor interzise în tenis de la 1 ianuarie 2016, decizie luată după ce s-a constatat că sportivii din alte discipline își îmbunătățesc performanțele atletice prin respectivul tratament. Maria Șarapova riscă o suspendare cuprinsă între 2 și 4 ani, iar pedeapsa maximă ar fi echivalentă cu finalul carierei, având în vedere că tenismena are deja 28 de ani.