În perioada 2-5 februarie, la Eilat in Israel, echipa națională de FedCup a României țintește calificarea în barajul Grupei Mondiale II. Echipa României face parte din Grupa D, alături de Olanda, Ungaria și Letonia.
Primul meci a avut loc aseară, iar România a pierdut fără drept de apel în fața Olandei, scor 0-3. Chiar dacă jucătoarele noastre sunt mult mai bine clasate în ierarhia WTA, acest lucru nu a contat deloc.
Monica Niculescu (68) – Michaella Krajicek (150) 3-6, 1-6 Alexandra Dulgheru (29) – Arantxa Rus (111) 4-6, 3-6 Niculescu/Dulgheru – R. Hogenkamp (251)/K. Bertens (213) 7-6(6), 3-6, 5-7
Pentru a se califica, Romănia ar trebui să câștige la 0 meciurile viitoare cu Ungaria și Letonia, coroborat cu victoriile Olandei cu aceleși adversare.
Ruxandra Dragomir, președintele FR Tenis, era foarte dezamăgită de rezultatul obținut. „Sunt tristă. Sincer, nu m-am așteptat. Fetele arată o formă bună când joacă în turnee individuale și altă formă când joacă în echipă. Presiunea este alta la o astfel de competiție, pe echipe. Probabil că și dorința lor prea mare de a se califica mai departe a dăunat. Nu au fost în stare să joace! Nu că nu și-ar dori, ci poate pentru că-și doresc prea mult„, a spus Dragomir la Dolce Sport.
Sursa foto: www.frt.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER