Serena Williams ar fi trebuit să aibă 39 de trofee de Grand Slam în vitrină, câștigate la simplu și dublu, dar marea campioană americană a dezvăluit că a rămas fără câteva dintre acestea după un episod incredibil.
Serena Williams (39 de ani) a rămas fără mai multe trofee de Grand Slam pe care le-a cucerit în carieră, după ce a fost prădată de hoți în timpul unei petreceri! Jucătoarea de tenis bănuiește că cei care și-au însușit cupele fac parte din anturajul ei.
În pofida faptului că trofeele care i-au fost furate au o valoare uriașă, Serena a depășit cu ușurință acest episod! Fostul lider mondial nu s-a atașat atât de tare de trofeele din vitrină, spunând că pune mai mult preț pe valoarea simbolică a performanțelor ei decât pe cea materială.
„Câteva dintre trofeele mele de Grand Slam au dispărut! În urmă cu câțiva ani, la o petrecere organizată la mine acasă, unii au plecat cu puțin mai mult… Mă tem că au plecat cu unele dintre trofeele mele. Din fericire, nu sunt foarte atașată de lucrurile materiale”, a spus Serena Williams la postul american CBS.
Serena Williams are în palmares nu mai puțin de 23 de titluri de Grand Slam la simplu și 16 trofee majore la dublu! Ea țintește la Australian Open, turneu programat în perioada 8 – 21 februarie, egalarea recordului de 24 de titluri de Grand Slam deținut de Margaret Court. Înainte de Australian Open, americanca va participa vineri la un super demonstrativ alături de Simona Halep.
Serena Williams va fi protagonista unui duel al generațiilor, cu japoneza Naomi Osaka, în timp ce Simona Halep o întâlnește pe Ashleigh Barty, ocupanta locului 1 WTA! Serena, la fel ca și Simona, poate ieși la antrenament câte 5 ore pe durata carantinei din care au mai rămas doar câteva zile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER