Dezvăluiri incendiare în cazul de dopaj al Simonei Halep ale românilor din agenția care o va audia pe jucătoare: „Roxadustat în proba de urină!”. Cum se poate demonstra sabotajul intenționat | EXCLUSIV
Paul Ciucur și Dan Mihai, singurii români din “Sport Resolutions”, entitate globală de arbitraj, mediere, tribunal și expertiză, dezvăluie că Simona Halep a fost acuzată, oficial, de dopaj cu Roxadustat la US Open.
“Actul de acuzare de dopaj i-a fost adus la cunoștință lui Halep!”, dezvăluie singurii doi români din agenția londoneză care o va audia pe Simona. Avocații români, experți în litigii sportive, explică ce riscă Halep dacă acuză “contaminarea probelor” ori “a suplimentelor de efort”.
“Faza de investigație a luat sfârșit! De acum înainte, Simona Halep are la dispoziție 20 de zile, fie să conteste actul de acuzare, fie să încheie, există și această posibilitate, un acord de recunoaștere care i-ar reduce de la 4 ani, cât este sancțiunea standard, la 3 ani”, a declarat Paul Ciucur.
Două variante de apărare pentru Simona Halep!
Timișoreanul nu ezită să listeze strategia pe care ar adopta-o în apărarea lui Halep. “Ar fi două variante: reducerea sancțiunii sau minimizarea pagubelor, reducerea pe cât posibil în funcție de anumiți pași, după cum spuneam, o eventuală recunoaștere. Fie marșarea pe un sabotaj intenționat, dar asta presupune, desigur, o persoană care să fie dispusă, disponibilă și care să fi procedat, fără știrea ei, la această contaminare intenționată”, schițează Ciucur varianta pusă în discuție chiar de Dana Safta, medicul ORL care a consiliat-o pe Halep în ultimul deceniu.
“Posibil ca o anumită persoană din familie să folosească, în mod legitim, acel medicament și acest Roxadustat ar fi putut sa ajungă, direct sau indirect, în corpul Simonei. E mai ușor de demonstrat”, nu se ferește Dan Mhai să indice o pistă credibilă având ca argument: “Este cazul italiencei Sara Errani depistată pozitiv cu Letrozole, exemplu mai recent, sa spunem, în care asta clamat fosta finalistă de la Roland Garros: faptul că contaminarea s-a întamplat ca urmare a interacțiunii unor medicamente folosite de mama ei (n.r. Femara), diagnosticată cu cancer la sân, a scăpat Femara peste pastele tortellini pe care i le pregătea când jucătoarea și-a vizitat familia”, a adăugat Dan Mihai speța în urma căreia Errani a fost suspendată 10 luni de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Laussane după ce agenția națională italiană (NADA) dictase 2 ani de suspendare.
“Contaminarea prin mâncare presupune o cantitate mică de substanțe. Aici, în cazul sportivei Simona Halep, vorbim de o substanță a cărei cantitate nu contează pentru a constitui o încălcare anti-doping, a regulilor anti-doping, însă acest gen de substanță este greu de detectat în urină. Din informațiile pe care le avem în momentul de față, acea probă a fost dată prin urină!” nu ignoră Ciucur posibilitatea ca Halep să fi servit mâncare preparată de un bucătar aflat sub tratament cu Roxadustat în restaurantele din New York (restaurantul jucătorilor de la US OPen, restaurantul hotelului unde a fost cazată sau restaurantele din oraș unde a servit masa împreună cu Toni Iuruc, aflat exact atunci, pentru câteva zile, la New York).
“În opinia mea este o șansă destul de redusă ca, prin contaminare în mâncare, alta decât intenționată, să se fi putut regăsi o asemenea cantitate de Roxadustat. Singura variantă ar rămâne o contaminare intenționată, o cantitate suficientă!”, spune avocatul expert în cazuri de dopaj legat de ipoteza medicului lui Halep, Dana Safta care nu a exclus ca “cineva să-i fi pus ceva în mâncare Simonei”.
Pot fi probele contaminate?!
Avocații experți români de la Sport Resolutions nu ocolesc supoziția conform căreia Halep pledează “contaminarea probelor prelevate la controlul anti-doping”.
“Trebuie văzut ce iregularități s-ar fi putut întâmpla și dacă aceste iregularități pot cauza un alt rezultat decât cel existent”, spune Dan Mihai, completat, punctual, de Paul Ciucur: “Având în vedere că atât la proba A cât și la proba B, sportiva, și sportivii în general, nu doar ea (n.r. Halep), participă în mod direct: ei pun proba în aceste recipiente și, mai mult decât atât, au ocazia, dreptul și ocazia de a fi prezenți, personal sau prin reprezentant, la deschiderea probei B, așa cum a fost cazul nostru, o contra-expertiză, este o variantă cu șanse foarte mici de contestare”.
“Dacă reușește să demonstreze că astfel de standarde nu au fost respectate și, în mod rezonabil, aceste standarde ar fi putut duce la un alt rezultat revine sarcina probei ca autoritățile anti-doping să facă demonstrația că acele iregularități nu puteau modifica rezultatul”, continuă logica Dan Mihai.
“Un lanț de custodie este documentat la minut, la oră și, dacă o persoană din acel lanț de custodie (expert din laboratorul anti-doping de la US Open) nu a făcut o procedură conform standardelor, aceasta se poate vedea”, admite Ciucur presupunerea contaminării: “Pachetul de rezultate, analize, la ora asta, când vorbim, plus procedura, i-a fost trimis cu siguranță Simonei”, dezvăluie expertul timișorean: “Halep are posibilitatea să conteste inclusiv un viciu de procedură. În cazul Simonei e foarte puțin probabil o contestare pe contaminare atâta timp cât însăși ea a avut ocazia și a făcut procedura inițială în mod direct”, argumentează Paul Ciucur.
“Vor conta foarte mult și circumstanțele cazului Halep: de exemplu, este mai ușor să susții o contaminare a probelor în faza de analiză, a unei substanțe, Roxadustat, care nu este în mod uzual obișnuită decât a unei substanțe specifice” – Dan Mihai
Ce se întâmplă cu pașaportul biologic
“Pașaportul biologic investighează, pe o perioadă mai lungă de timp, sportivii de top cum este și Simona Halep, și există analize combinate, de sânge, de urină, ale căror rezultate duc la o concluzie foarte clară”, ia în calcul Ciucur și o posibilă testare “țintită” a Simonei care, în trei săptămâni dinaintea US Open-ului, a abandonat la două turnee, (Washington) înaintea titlului cucerit la Toronto și, imediat, după câștigarea Open-ului Canadei (Cincinnati).
“Sarcina probei și prezumțiile existente în reglementări, care sunt atât de dure împotriva sportivului, este firesc ca acel mecanism, care asigură protecție și garanții că acel sistem procedural de colectare, prevalare și analiză funcționează în mod corect, să fie respectat! Nu văd un risc pentru Simona în a provoca sistemul (procedurile anti-doping )!”, admite Dan Mihai posibilul atac acuzator al lui Halep împotriva Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului (ITIA).
Experții români Sport Resolutions, agenția independentă care se ocupă cu audierea lui Halep, filtrează o altă acuză propagată de Dana Safta, medicul consultant al Simonei, cum că “suplimentele de recuperare pe care le-a băut în timpul meciului din primul tur de la US Open au fost contaminate în fabrica în care au fost produse (și lotul poate fi verificat)”: “Teoretic poate fi verificat. Problema este să poată dovedi că fabrica respectivă produce sau producea și medicamente deoarce această substanță, Roxadustat, este un medicament, nu este un supliment”, particularizează, interpretativ, Ciucur.
“Mă îndoiesc că un sportiv de elită ca Halep să folosească suplimente care sunt sub dubiu ! Poate folosi, eventual, produse comune sau produse uzuale care sunt aduse pentru toți sportivii, de către un organizator” – Dan Mihai
Paul Ciucur simulează varianta susținerii unei asemenea spețe. “Comportă două condiții: una, Simona să-și fi păstrat un flacon deschis (gel, baton energizant etc) din care a ingerat substanța, suplimentul pe care pretinde a fi fost contaminat iar, doi, să mai aibă încă două flacoane identice, sigilate, din același lot”.
“Nu cred că Halep folosește produse care sunt sub un anumit risc (!) sau să facă încercări” exclude Dan Mihai testarea unor energizante lichide chiar dacă Simona a fost văzută folosind un anumit tip de băutură energizantă, Halo Hydration, imediat după începutul colaborării cu antrenorul francez Patrick Mouratoglou.
Planul de apărare al Simonei Halep!
Paul Ciucur nu ezită să configureze un plan de apărare pentru Halep:
“Reducerea sancțiunii sau minimizarea pagubelor cu o eventuală recunoaștere (automat Simona ia o reducere a sancțiunii de la 4 la 3 ani). În condițiile în care o contaminare accidentală nu ar absolvi-o în întregime de vină pe Simona, ea ar purta o parte de vină! Marșarea pe un sabotaj intenționat presupune o persoană care să fie dispusă, disponibilă, și care să fi procedat, fără știrea lui Halep, la această contaminare intenționată”, proiectează Ciucur structurarea perspectivelor de abordat odată cu identificarea unui dușman capabil de orice dar asumat.
“Persoana răuvoitoare posedă o schemă întreagă de doping intenționat, bănuiesc pentru sabotaj. Acea persoană ar trebui să admită și misiunea (obligația morală) de a demonstra toți pașii făcuți. De a demonstra că ea (n.r Simona Halep) nu a cunoscut absolut niciunul din acești pași și, poate cel mai greu, ar trebui coroborate acele declarații, însușirea vinovăției, cu rezultatele din pașaportul biologic”, profilează, concis si rezumativ Ciucur combinațiile care o pot ajuta pe Halep în “cel mai greu meci jucat în viață”.