Dezvăluirile cutremurătoare ale Serenei Williams! La un pas de moarte: „Cheag de sânge la plămâni!”
Serena Williams (40 de ani), fostul lider WTA, a făcut o serie de dezvăluiri cutremurătoare în legătură cu problemele ei de sănătate.
Sportiva din America a fost la un pas de moarte în momentul în care a născut-o pe Alexis Olympia Ohanian, iar dezvăluirile au fost făcute chiar de ea.
Serena Williams prezintă de ani buni un risc major de formare a cheagurilor de sânge, iar în 2017 a fost la un pas de moarte din cauza acestor probleme medicale pe care le are de peste zece ani.
Serenea Williams a fost la un pas de moarte
În 2011, Serena a suferit un embolism pulmonar, iar când a născut-o pe micuța Alexis Olympia Ohanian, fostul lider WTA a fost la un pas de moarte după ce medicii nu au ținut cont de problemele ei de sănătate și nu i-au dat heparină, medicamentul de care americanca avea nevoie pentru a opri formarea cheagurilor de sânge.
Serena Williams a dezvăluit drama prin care a trecut în revista Elle și a recunoscut că s-a trezist și simțea că era pe moarte, iar părinții și socrii ei au fost alături de ea în acele momente dificile.
„Când m-am trezit am simțit că eram pe moarte. Părinții și socrii mei încercau să-mi vorbească, iar eu nu mă puteam gândi decât că: «Mor. O să mor. Dumnezeule!»”, a povestit Serena Williams.
„Îi sunt atât de recunoscătoare. Aveam un cheag de sânge la plămâni. A trebuit să mi se introducă un filtru în vene pentru a-l distruge înainte să-mi ajungă la inimă. Eram epuizată. Deși luptasem pentru heparină, nu mi-a plăcut tratamentul. Voiam doar să fiu cu copilul meu”, a mai adăugat Serena.
- 243 este locul ocupat de Serena Williams în clasamentul WTA
- 94,518,971 de dolari a câștigat Serena Williams în cariera de jucătoare profesionistă de tenis