Dialog fabulos între Ion Țiriac și Simona Halep, după meciul cu Cori Gauff la Wimbledon: „Am bătut-o pe asta, dar am servit al dracului de prost”. Replica a lăsat-o mască: „Vai de mine și de mine” VIDEO

Redactor:
Dan Mirea
Dialog fabulos între Ion Țiriac și Simona Halep, după meciul cu Cori Gauff la Wimbledon:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ion Țiriac a acordat un interviu eveniment pentru ProSport în care a abordat cele mai importante evenimente, printre care și parcursul Simonei Halep la Wimbledon. Fostul tenismen a dezvăluit un dialog purtat cu jucătoarea din Constanța, în urma turului patru de la turneul britanic. 

Halep a reușit să câștige în turul patru împotriva lui Cori Gauff, jucătoarea de 15 ani care a avut un parcurs peste așteptări la Wimbledon. Totuși, Simona nu a fost mulțumită de modul în care a servit, i s-a plâns lui Ion Țiriac, dar încă o dată a demonstrat cât de dependentă este de sfaturile lui Darren Cahill, deși e antrenată de Daniel Dobre: „Simona are un antrenor și acum, este un român și este în semifinale la Wimbledon. Vorbește și cu Darren. În cartea mea, dar cu alte adrese, Darren este unul dintre foarte puținii care cred că știe ceva despre tenis. Vă dau un singur exemplu, acum două zile, domnișoara Simona Halep îmi spune: „Am bătut-o pe asta, dar am servit al dracului de prost. M-am dus și m-am antrenat imediat după ce am terminat, m-am dus să servesc”. I-am spus: „Întreabă-l pe Darren ăsta, nu este el acolo, dar te vede pentru că îți comentează meciurile. Eu aș arunca mingea mai jos…”. „(n.r. reacția Simonei) Vai de mine și de mine, asta mi-a spus acum o oră și el”. Sunt niște lucruri care unul, într-adevăr, le pipăie și le vede. Dar, cineva apoi trebuie să le implementeze. Eu nu cunosc nicio altă implementare la sport decât repetiția. Adică, acel lucru trebuie să-l repeți de 1.000 de ori. După ce ai făcut asta, poți să pretinzi că mingea trebuie să se ducă acolo. Jocul pe iarbă este ceva mai repede, deplasarea pe iarbă este puțin diferită. Dar fata asta are un talent ieșit din comun. Pentru că, altfel, un om sau o „oamă” nu ar avea niciun fel de șansă să fie în semifinală la Wimbledon, cu antrenamentul care nu l-a făcut toate lunile respective din motive foarte justificate”, a declarat Țiriac pentru ProSport. 

„Eu discut foarte puțin cu ea despre sfaturi. În primul rând, cu tot respectul pentru tehnicieni, să-mi spuneți și mie un antrenor care a luat un jucător la 14-15 ani și l-a făcut campion mondial. Arătați-mi unul.. Și am mai făcut și altul, și am mai făcut și altul. Eu cu treaba asta mă laud al dracului de mult. Năstase nu este al meu, este al lui Steaua. Dar de pe la 17 ani a stat pe lângă mine, nu pe lângă Steaua. Pe Vilas l-am luat la 17 ani și l-am dus unde l-am dus. Pe Becker, la 14 ani și l-am dus unde l-am dus. Și antrenor, și manager, și de toate. Safin, tot așa, l-am luat de tânăr și l-am dus unde l-am dus. Nu prea bine, pentru că s-a lăsat mai repede decât trebuia. Ivanisevic… Deci, spunând treaba asta, este foarte greu să spui antrenor, antrenor, antrenor. Mai mult decât atât, unui jucător nu poți să-i dai mai mult în cap decât o singură problemă. Dacă îi dai trei probleme, nu are cum să le rezolve în același timp, că nu știe care este prima, a doua, a treia. Și atunci e foarte greu și prefer să-l las”, a adăugat fostul tenismen într-un interviu pentru ProSport.  

Joi, Simona Halep o înfruntă pe Elina Svitolina în semifinalele de la Wimbledon, partidă care începe la ora 15:00 și care va putea fi urmărită pe ProSport!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×