Dinamo, transfer spectaculos. Anunțul oficial i-a uimit pe toți: a semnat!

Redactor:
Ion Filip
Dinamo, transfer spectaculos. Anunțul oficial i-a uimit pe toți: a semnat!
sursa foto profimedia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a reușit să obțină semnătura uneia dintre cele mai bune jucătoare de tenis din România.

Jaqueline Cristian, care este în Top 100 mondial, a fost legitimate la clubul din Ștefan cel Mare, anunțul fiind făcut de conducerea grupării Ministerului de Interne.

Dinamo, transfer spectaculos. Anunțul oficial i-a uimit pe toți: a semnat!

„Clubul Sportiv Dinamo îşi consolidează secţia de tenis cu o sportivă care punctează plin la capitolele valoare, eleganţă şi frumuseţe. Jaqueline Cristian, a 66-a jucătoare a lumii, conform clasamentului la zi al WTA, s-a alăturat celui mai titrat club al ţării”, se arată în comunicatul emis de CS Dinamo.

Mutarea vine la puțin timp după ce s-a anunțat că Jaqueline va fi în delegația olimpică a României, la Paris 2024. Ea a avut o contribuție importantă la calificarea fetelor noastre la turneul final al Billie Jean King Cup.

“Mă bucur să fac parte din familia Dinamo. Sper să fie cu folos şi cu noroc. Îmi place vibe-ul acestei colaborări şi sper să aducă numai rezultate bune”, a declarat jucătoarea în vârstă de 26 de ani.

A câștigat 1,4 milioane de dolari din tenis

Jaqueline a avut un an bun și în WTA. Ea a jucat o semifinală la Transylvania Open și un sfert de finală la Charleston WTA 500. În vârstă de 26 de ani, Cristian n-a câștigat niciun titlu în circuitul profesionist de tenis. Cea mai înaltă poziție ocupată de ea a fost locul 58 WTA. În toată cariera ei, Jaqueline a strâns din tenis 1,4 milioane de dolari, dintre care 344.048 de dolari au fost adjudecați anul acesta.

Jaqueline Cristian este din București, dar în perioada adolescenței s-a antrenat la o Academie de tenis din America. În 2022, ea a suferit o accidentare gravă, ruptură de ligament încrucișate, care a necesitat o operație și o recuperare de câteva luni.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×